Lucrarea este relevantă pentru ceea ce am putea denumi stilul Alexandru Şainelic. Este, de fapt, maniera care-l particularizează pe artist în peisajul Centrului Artistic Baia Mare.
Alexandru Şainelic îşi elaborează compoziţiile pe o reţea de suprafeţe ale căror profunzimi tridimensionale sunt sugerate doar de către cromatica extrem de reţinută. Spaţiul său plastic este o reconstituire a realităţii, ca într-un puzzle. Descompunerea suprafeţelor se face la acesta prin asumarea şi aplicarea lecţiei cubiste, fără însă să-şi propună o prezentare simultană a tuturor suprafeţelor motivelor, precum la Picasso sau Braque.
Geometrizarea puternică a formelor, duce, în creaţia lui Şainelic, la o îndepărtare de redarea trăsăturilor în caracter a personajelor, niciodată, însă, neajungându-se la abstractizare, ci, mai degrabă, de cele mai multe ori, la personaje generice, la tipologii sociale.
Artistul reprezintă formele prin alăturări ale suprafeţelor (ca în tehnica vitraliului), motivele interacţionând optic între ele. Reconstituirea realităţii se face, de către spectator, mai degrabă prin apelul inconştient la memorie decât printr-o contemplare pasivă. Se recurge, astfel, mai degrabă la intelect decât la afect.
Temele preferate ale lui Alexandru Şainelic, sunt cele sociale şi istorice. Subiectele şi motivele sale se referă la categorii şi clase sociale, aşa cum artistul înţelege să le reprezinte într-o epocă în care comanda politică încerca cu obstinenţă să-şi impună directivele în creaţiile artistice ale vremii.
Dascălul bătrân, vine oarecum să înlocuiască modelul propus de propaganda comunistă (cel al conducătorului suprem, înţelept al neamului). Datată în 1974, Dascăl bătrân, este executată la trei ani după lansarea Tezelor de la Mangalia, care trasau noile direcţii ale artei. Sfidarea cenzurii s-a făcut de către artişti, în cea mai mare măsură, prin eludarea subiectelor realismului socialist, fără însă a evita încărcătura patriotică, de cele mai multe ori naţionalistă.
Dascălul este unul din simbolurile coagulării şi conservării culturii naţionale. El a avut un rol principal în formarea, dezvoltarea, propagarea şi menţinerea unei culturi naţionale, dezvoltarea conştiinţei de sine a acesteia. Dascălul din lucrarea lui Şainelic nu seamănă, deloc, cu dascălul din mediul rural al anilor 1970. Autorităţile comuniste nu ar fi tolerat un dascăl bărbos. Este un personaj care transcende timpul.
Straiele învăţăceilor sugerează că avem de-a face cu o şcoală din zona rurală a Ardealului de nord. Cromatica este una sobră, restrânsă. Predomina albul hainelor flăcăilor, modelat cu nuanţe de brunuri şi albastru, ca şi cum personajele s-ar contopi cu pământul şi cu cerul – elemente simbolice definitorii.
Dascălul este plasat în registrul central (unul din cele trei verticale), şi se detaşează prin accentuarea valorică a brunurilor modelate, în raport cu tonalităţile deschise ale celorlalte suprafeţe. Culoarea, însă, circulă, realizând coagularea unei suprafeţe plastice unitare în întregul său. Doar alb, brun şi albastru sunt culorile acestei lucrări, culori prezente şi modelate în toate motivele prezentate. Diferă doar tonurile.
Dascăl bătrân este o lucrare care, ne poate completa o imagine despre felul în care arta românească a anilor 1970, constituia o formă de rezistenţă împotriva obtuzităţii ideologice a propagandei comuniste. Această lucrare ne poate completa, de asemenea, o imagine despre deschiderea artistului înspre formule de manifestare stilistică novatoare în spaţiul românesc postbelic, prin inovarea în interiorul unor matrice consacrate de avangardă.
Dr. Dorel Topan
