Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (XIII)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

(…)

În atenţia domnului Ieronim Schlesak, preşedinte de comisie: Domnule, am analizat materialul. Se va confisca vita cetăţeanului Crâncău Aurel din Pianul de Sus. Va fi trecut pe tabelul cu recalcitranţi, la poziţia unu.

Domnule, voi urmări personal comportamentul acestui ins dubios pe parcursul derulării programului de achiziţii.

Domnule, în contul cantităţilor de unt de Medio Monte, livrat cancelariei de la Viena, va sosi în oraş un mare transport de materiale de crêpe de chine care nu se prea caută, pentru că sunt scumpe, te vei ocupa de repartizarea lor pe familii, în cartierul Pianul de Sus. Eroa- rea trebuie rectificată. Cetăţenii vor primi marfa, iar preţul îl vor plăti în lapte. Se va urmări ca astfel de materiale să nu mai fie achiziţionate de la cancelaria imperială în contul untului de Medio Monte.

Se vor putea aduce, în astfel de schimburi: pânză albită şi nealbită, caşmirul, aţa, cafeaua, zahărul, boiaua şi bicarbonatul, care lipsesc din magazine ori se află la preţ de speculă.

Semnat consilier municipal Maximilian Schiller

Ultima zi de libertate pentru domnul consilier municipal Maximi- lian Schiller. Doisprezece martie. Al optulea an de la sosirea în Medio Monte. Apele din ianuarie săpaseră fundaţia rezervorului de motorină de la Herghelia Imperială. Şaptesprezece mii de litri. Rezerva de iarnă pentru sobele de la grajduri. Mutter Blazin sesizase că s‑a rupt pământul. În februarie, rezervorul pornise a aluneca pe grinda de susţinere. Sub el, groapa se umpluse cu apă. În doisprezece martie, pe la prânz, apa pătrunsese în rezervor. Scosese afară motorina. Din pricina greutăţii. Consilierul municipal Schiller fusese chemat la locul dezastrului. Se lăsaseră umbrele serii. Pe bulevardul Ferdinand ar- deau becurile Tungsram.

Maximilian Schiller o cotise pe strada Malinovski. Pe lângă prăvălia domnului Angel Ruşoreanu. Atât i‑a fost. S‑a oprit din mersu‑i grăbit. A privit‑o în ochi. Tânăra ieşea din prăvălie. Cu pachete frumos aşe- zate în braţe. Francisca Mittemberg. Brunetă, păr negru, lung. Ochii verzui. Nasul mic, terminat cu două nări în vânt. Francisca Mittemberg se oprise. Maximilian Schiller uitase de rezervor. Fusese dragoste fulgerătoare. Fusese căldură în stomac, în intestine, în picioare.

„Câtă frumuseţe”, îşi şoptise consilierul municipal.

„Şi dumneata simţi la fel, domnule?”, îl întrebase Francisca Mittemberg.

„Dacă‑mi permiteţi, domnişoară, să vă ajut”, zisese Maximilian. Dar mai întâi să vă spun cu cine aveţi a face. Sunt…” continuase con- silierul municipal.

„Vă cunosc, domnule Schiller. Dar cine nu vă cunoaşte. Noi vă ad- mirăm foarte mult. Părinţii noştri vă urăsc, dar ei n‑au în nas aerul viitorului”, îl oprise din prezentare domnişoara Francisca Mittemberg.

„Dumneavoastră veniţi de la Viena, domnişoară. Se simte. Recu- nosc mirosul oraşului. Cu ce treburi pe la noi?”, mai întrebase Maxi- milian Schiller.

„Mulţumesc pentru ajutor, domnule. Au sosit mărfuri de calitate la domnul Angel. În Viena le cumperi de două ori mai scump. Aveţi drep- tate, sunteţi perspicace, ajung de două ori pe an în Medio Monte. În vacanţe. De‑acuma vom mai vedea. Peste trei luni am ultimele examene la Academia de Comerţ. Tata a zis că acolo‑i viitorul. El vă cunoaşte şi vă pândeşte, de câte ori treceţi pe lângă bijuterie. N‑aţi intrat niciodată, în opt ani. Uitel pe înfumuratul ăsta, zice, iar bate pas de defilare, iar pune deo trăsnaie municipală”, zisese Francisca Mittemberg.

„Nu ştiu cum să vă spun, domnişoară. Am uitat. Se întâmplă ceva ciudat… De cum v‑am văzut… De când am povestit… Semăna cu ceva despre care am auzit, dar nu vreau să mă gândesc. N‑am crezut că există, domnişoară…”, zisese Maximilian Schiller.

„E în regulă, domnule Maximilian. Şi eu la fel. De când v‑am ur- mărit prin vitrină, am aşteptat clipa când am să vă cunosc, când am să vă aud vorbind, când am să văd dacă putem comunica. Pentru mine, comunicarea e lucrul ăl mai de preţ. Aţi observat că oamenii n‑au ce să‑şi spună. Ani de zile stau unul lângă celălalt, cresc copii, dar nu‑şi vorbesc. Se închid în scoici. Am ştiut că vom putea comu‑ nica. De când mi‑a spus tata că nu vă suferă nimeni în Medio Monte şi că tuturor le e teamă de mintea dumneavoastră, Maximilian”, zisese Francisca Mittemberg.

Ce plin îi sunase numele. Ce frumos. Maximilian. Nu se gândise la aşa ceva. Lucruri pe care nu le sesizase până atunci i se păreau extrem de importante.

Maximilian Schiller se îndrăgostise.

Plimbări. Seri întunecoase. Ţineri de mână. Discuţii. Maximilian Schiller se gândea cu seriozitate la viitor.

„Ştii, domnule Iacob, eu, împreună cu Francisca, am dori să convieţuim, cu acte în regulă. Dacă sunteţi de acord, îmi permit să vă prezint, în aceste câteva rânduri, întreaga mea activitate”, zisese Maximilian Schiller.

„Lasă, băiete. Cine nu te cunoaşte? Fata te iubeşte, e o descurcă- reaţă de când o cunosc. N‑o să‑i pun stavile”, zisese Iacob Mittemberg.

Angelica Farcaş venea la serviciu cu ochii înroşiţi de plâns. N‑avea noroc. Rămăsese nerezolvată. Doamna Popanager îi mărturisise pri- mei neveste a notarului, doamna Zenaida Nathan: „Ăştia doi se iu- besc prea mult. Nu‑mi miroase a bine, Zenaida”. Discuţia se purtase în faţa biroului notarial de pe strada Malinovski.

Nunta s‑a fixat în treizeci iunie. Organizatori: domnul bijutier Iacob Mittemberg şi Societatea Imperială a Minelor din Medio Monte.

Ziua de treizeci iunie, din al optulea an de la sosirea în Medio Monte a domnului Maximilian Schiller a fost pe cât de fericită, pe atât de liniştitoare pentru domnii negustori orăşeneşti Alexandru Csozberger şi Ieronim Schlesak. Trecuseră câteva luni de zile fără referate. Fără ameninţări. Cetăţenii din Pianul de Sus se apucaseră de separat untul din lapte, la lumina zilei. Îşi îngrădiseră, cu scânduri, locul separatorului. Trăseseră curentul electric. Domnul electrician Neuman vindea şaizeci de becuri Tungsram în fiecare lună. Aburul ataca wolframul. Se producea scurtcircuitul. Locul unui bec Tungsram era luat de un alt bec Tungsram. Cetăţenii din Medio Monte îl salutau, de două ori pe zi, pe domnul bijutier Iacob Mittemberg. Îşi făceau drum prin faţa vitrinei, deschideau uşa, se aplecau respectuos, plecau.

Apoi s‑a făcut nunta.

Iacob Mittemberg era proprietarul atelierului de bijuterie. Iosif era calfă în atelierul de bijuterie al tatălui său. Iosif Mittemberg avea să moştenească afacerea lui Iacob Mittemberg şi casa de pe strada Crişan. Iacob Mittemberg construise o casă pentru Francisca Mittemberg. Casa se afla în Piaţa Gorky, la numărul 7. Era alcătuită din trei corpuri distincte.

(Va urma…)