Sportivii DanceLight Studio Baia Mare au obținut două medalii de aur și una de bronz la „Cupa Maramureșului” - 14 minute în urmă
„Din suflet spre lume” , expoziție de artă a copiilor în Baia Sprie - 15 minute în urmă
Galop de sănătate pentru „zimbri” cu „U” Cluj - 32 minute în urmă
Informare meteorologică, Cod galben de vreme severă - 2 ore în urmă
Concert baroc la Baia Mare: „Muzica Cetății” aduce eleganța alămurilor în Biserica „Sfânta Cruce” - 2 ore în urmă
Festivalul „Tradiții Chioreane” aduce la Săcălășeni folclor autentic și invitați internaționali - 2 ore în urmă
La Vărai se organizează o nouă ediție a „Danțului la șură” - 3 ore în urmă
CS Minaur a venit cu mâna goală de la Timișoara - 3 ore în urmă
A doua creșă din comuna Fărcașa se construiește la Buzești: 40 de locuri pentru copiii din comunitate - 3 ore în urmă
Două înfrângeri și locul 4 pentru CS Minaur în Final Four-ul Cupei României - 3 ore în urmă
Autoarea Lucia Ileana Pop vă invită la lansarea volumului de povești și povestiri pentru copii intitulat „Povestea celor două nuci prietene”
Autoarea Lucia Ileana Pop din Maramureș lansează cartea „Povestea celor două nuci prietene”, un volum de povești și povestiri dedicat copiilor, apărut la Editura Actaeon Books. Evenimentul de lansare care include și o sesiune de autografe va avea loc în 25 aprilie de la ora 10:00, în sala festivă a Colegiului de Arte Baia Mare.
Printre invitații speciali în cadrul evenimentului se numără elevi ai colegiului gazdă, ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” și ai Școlii Gimnaziale „Octavian Goga”. Evenimentul de lansare va fi moderat de prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, editor și director Actaeon Books, iar despre carte și autoare vor lua cuvântul prof. Camelia Bogdan, director al Colegiului de Arte Baia Mare; prof. Liliana Grumaz; prof. înv. primar Diana Tarța și prof. înv. primar Elena Maria Pustai-Codreanu.
„Mulțumiri și recunoștință tuturor celor care mi-au fost și-mi vor fi alături în călătoria acestei cărți în care eu cred foarte mult. Viitorul umanității îl reprezintă copiii.
Ei trebuie să aibă acces la o viață decentă, la cultură, la educație și la creștere în spiritul bunei înțelegeri și al empatiei față de semeni și față de orice vietate, al competiției pozitive, care nu dezumanizează și nu încalcă valorile celuilalt, valorile umane în general. Doar așa lumea noastră va putea avea un drum frumos, așa cum ne dorim cei mai mulți dintre noi.”, a transmis autoarea.
Lucia Ileana Pop (Desești, Maramureș, 1977) este absolventă a Facultății de Litere cu specializarea Română-Etnologie și a unui master în Etnologie și Antropologie socială la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, a Facultății de Stiințe ale Formării cu specializarea în Stiințele Educației la Università Roma Tre din Roma și a unui curs de specializare în Didactica limbii italiene ca limbă străină sau limba a II-a la Università per Stranieri di Perugia în Italia. A publicat două traduceri din română în italiană, două volume de poezie, Dopamină în alexandrini/Dopamina in alessandrini de Darie Ducan, Granchiofarfalla, Torino 2020 și Quarantena conquistata/Carantină câștigată de Daniela Marchetti, LiterPress Publishing, București 2021, dar și creații proprii.
Larisa Viragh















