După 30 de ani, România își achită datoria către SUA - 50 minute în urmă
Cursuri de dans popular la Asuaju de Sus - 58 minute în urmă
În Tăuții Măgherăuș se organizează cea de-a III-a ediție a competiției Trofeul BST Arena - 1 oră în urmă
Starea drumurilor în Maramureș - 2 ore în urmă
Pasiune, excelență și premii: Elevii din Maramureș, performanță de top la Concursul Național „La Școala cu Ceas” - 2 ore în urmă
„Zimbrii” rămân fără Ovidiu Cojocaru, care se retrage din activitatea sportivă - 2 ore în urmă
3 februarie, in memoriam conf. univ. dr. Carmen Dărăbuș - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 3 februarie 2026 - 4 ore în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei - 14 ore în urmă
„Vino și vezi”, la Colonia Pictorilor - 14 ore în urmă
„Zestrea Lăpușană”, ediția a III-a, are loc în a doua zi de Rusalii în Târgu Lăpuș
În 9 iunie, de la ora 17.00, Piațeta din Centrul Orașului Târgu Lăpuș va găzdui cea de-a III-a ediție a evenimentului „Zestrea Lăpușană”.
Acesta este organizat de Primăria Orașului Târgu Lăpuș, Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș” și Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.
„Vă așteptăm să petrecem împreună o zi de sărbătoare așa cum numai Țara Lăpușului știe să o ofere – cu cântece și dansuri din străbuni, cu port popular, bucate alese, voie bună și oameni dragi.
Pe scenă vor urca cu mândrie artiștii lăpușeni – tineri talentați, rapsozi și dansatori care duc mai departe, cu pasiune și respect, moștenirea culturală a locului.
Invitatul special al evenimentului, Grupul Iza, păstrător al muzicii tradiționale din Maramureșul istoric, va aduce un plus de autenticitate și emoție acestei sărbători.
Producători locali vă vor încânta cu standuri pline de bunătăți – gusturi de altădată, pregătite cu măiestrie și dăruire, rod al pământului și al tradiției lăpușene.
„Zestrea lăpușană” este mai mult decât un eveniment – este o celebrare a identității noastre, o întâlnire cu rădăcinile, cu credința și dragostea de locurile natale.
Veniți cu inima deschisă, cu dor de Lăpuș și poftă de bucurie, să ne fim împreună într-o horă a sufletului românesc!”, este invitația organizatorilor.
Pe lângă Grupul Iza pe scenă vor urca: Violeta Vele, Rebeca Șerban, Beatris China, Daria Bachmatchi, Daria Pop, Sofia Dragoș, Victoria Petrenciuc, Gabriela Ungur, Adriana Muste, Maria Ghediuțiu, Gabriela Buda, Simona Neag, Bianca Latiș, Mariana Cușner, Cornel Cupșa, Livia Neag Nistea, Ana Maria Gherghel, Cecilia Bozga, Florin Gherman, Mărioara Pop, Viorica Costenar, Onișor Pop, Ansamblul Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiș”, Ansamblul „Tibleșul”, Ansamblul „Doina Lăpușului”.














