Copilul care era dat pe fereastră cu un colac și pe câțiva bănuți, se numea „vânzarea copilului” în mod simbolic. Atunci când un prunc era foarte bolnav şi nu exista nicio urmă de vindecare, se recurgea la acest ritual care era menit pentru a înșela moartea. Aceasta se făcea pe geam, pentru a evita ieșirea pe ușă, pe unde ar fi fost scoși copiii morți. Fereastra a reprezentat și reprezintă o supapă a răului, capabilă să facă moartea să încurce drumul. Și numele copilului trebuia schimbat. Se credea că prin alt nume, spiritele rele nu îl mai recunosc și nu mai pot ajunge la el. Vânzarea se făcea către o femeie căreia îi trăiau copiii. Mama îl dădea pe fereastră și zicea: ”Să fie al tău, că mie nu-mi trebe”. Cea de afară dădea câțiva bani și zicea: ”Mulțam frumos”. Exista un întreg ritual care trebuia respectat întocmai. După ce se îndeplinea ritualul „vânzării” copilului, urma o întreagă scenetă pusă la cale pentru ca micuțul să ajungă din nou la mama lui naturală. Astfel, mama de schimb se plângea că e săracă și că nu-l va putea crește, rugând-o pe mama reală să aibă grijă de copilaș până când va crește mare. Mama își lua, astfel, copilul înapoi, credința populară fiind aceea că, moartea sau spiritele rele îi pierd, astfel, urma.
Ştiinţific, nu există nicio explicaţie. Dar bătrânii credeau că, schimbându-ți numele şi familia, îţi schimbi şi „norocul”, adică destinul.
Scriitorul Nicoară Mihali explică „Ar trebui să începem de la simbolul ferestrei ca legătură între lumea aceasta și cealaltă. La mai multe popoare creștine se consideră că atunci când omul se duce pe lumea cealaltă, vine pasărea morții și cântă la fereastră. Dar există și ideea că la fereastră vine și cocoșul care îl vestește pe locuitorul casei că se apropie Judecata de Apoi, când va fi sfârșitul, și că trebuie să fie atent și în priveghere. Fereastra are și această simbolistică a despărțirii unei lumi de alta. Prin fereastră, ca și poarta de altfel, omul se delimitează de restul comunității, dar fereastra este ceva mult mai intim și apropiat de casa omului. Și atunci, la mai multe popoare, chiar și în Egiptul Antic, dar mai ales la popoarele nordice și în mod special la traci, a apărut obiceiul ca atunci când într-o familie muriseră copii, iar următorul era bolnav, să-l treacă în lumea de dincolo, adică prin fereastră și de a-i schimba numele. Apoi, reîntorși pe lumea pământeană, adică reintroduși în casă, de această dată pe ușă, ei căpătau altă identitate și puteau să-și continue viața normal.” Această practică era ca și la botez, ca și cum copilul s-ar naște din nou. Copilul dat pe fereastră nu era neapărat plătit, era ca și un fel de dar, însă, în schimb, femeii dinafara ferestrei i se dădea ceva din casă, o cămașă sau un obiect care să-i amintească de acest «botez”.
În mod surprinzător şi fără o explicaţie logică, ritualul a funcționat de fiecare dată. Preoții nu prea agreau această practică, pentru că îl considerau un fel de botez diavolesc și precreștin, dar cu toate acestea, ritualul a continuat să se practice. De multe ori, noul nume ales era un nume de animale, pentru a le lua pe acestea ca protectori. Așa au apărut nume de Ursu, Cerbu, Lupul, Lupa etc. În satele din Maramureș există copii care poartă aceste nume neobișnuite.
Și sculptorul Vida Gheza a avut parte de acest ritual, după vânzare, primind acest nume atipic, inspirat după numele prietenului tatălui său, care era miner.
Lăcrimioara ZOTA
