Strâmtoarea Ormuz, Războiul din Iran și prețurile carburanților - 1 oră în urmă
Noi restricții de circulație și parcare în municipiul Baia Mare - 2 ore în urmă
Mărțișoare cu specific maramureșean, create de copii la Parohia „Înălțarea Domnului” din Baia Mare - 3 ore în urmă
Întâlniri duhovnicești în Postul Mare, la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus - 3 ore în urmă
Feminitatea, celebrată prin muzică și dans: Centrul Cultural Sighetu Marmației va găzdui un spectacol de suflet - 3 ore în urmă
Astăzi, 1 martie, îl celebrăm pe Ion Creangă povestitorul copilăriei noastre - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 1 martie 2026 - 5 ore în urmă
Mărțișorul, tradiție, legendă și simbol al primăverii - 11 ore în urmă
Noi controverse legate de tăierea copacilor în Baia Mare - 17 ore în urmă
Performanță la dublu: Băimăreanca Karina Rus, rezultate remarcabile în gimnastică ritmică și muzică - 18 ore în urmă
Un fost profesor, atacat cu sălbăticie de doi câini Kangal în Borcut
Scene de coșmar s-au petrecut în satul Borcut, aparținător de Târgu Lăpuș, unde un fost profesor, retras la pensie pentru a trăi în liniște, a fost sfâșiat de doi câini din rasa Kangal, chiar în propria grădină. Bărbatul, cunoscut în comunitate ca fiind blând și iubitor de natură, a fost surprins de fiarele scăpate de sub control, care păzeau turma unui vecin.
Atacul s-a produs la doar câțiva metri de ușa casei sale, într-un spațiu care ar fi trebuit să însemne liniște și siguranță. Câinii l-au trântit la pământ și l-au mușcat în zeci de locuri, provocându-i răni îngrozitoare. Doar un miracol a făcut ca bărbatul să scape cu viață. A fost transportat de urgență la spital în stare critică, iar la patru zile după incident încă luptă pentru recuperare, obligat să meargă la Baia Mare pentru tratamente antirabice, pe cheltuiala proprie.
Poliția din Târgu Lăpuș a fost sesizată și a intervenit, însă detaliile care au ieșit la iveală sunt de-a dreptul revoltătoare: câinii nu erau vaccinați, nu aveau microcipuri și, cel mai grav, proprietarul fusese avertizat cu luni înainte asupra pericolului pe care îl reprezentau. În ciuda avertismentelor, nu a luat nicio măsură.
Acesta nu este un caz izolat. În urmă cu doar câteva luni, în Ocna Șugatag, o femeie în vârstă și-a pierdut viața după un atac similar, provocat tot de câini Kangal. Se conturează astfel o realitate înfricoșătoare: în lipsa unor reglementări clare și aplicate cu fermitate, oameni nevinovați continuă să cadă victime unor animale crescute fără supraveghere și fără responsabilitate.
Cazul de la Borcut este un nou semnal de alarmă. Cât timp mai trebuie să așteptăm până când autoritățile vor acționa cu adevărat pentru protejarea cetățenilor? Cine răspunde pentru sângele vărsat în grădinile noastre?
Vasile Petrovan














1 Comentariu în această postare
FakeChecker
Putin cam fake stirea asta