19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 5 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 8 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 9 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 9 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 10 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 10 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 11 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 12 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 12 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 12 ore în urmă
Tradițiile de Paști, reguli clare în pandemie: Maramureșul, magnet pentru turiști! Pensiunile își așteaptă vizitatorii cu bucate tradiționale, ca la carte (FOTO)
Operatorii din turism din Maramureș au găsit soluția pentru a supraviețui în vreme de pandemie. Au îmbinat peisajele fabuloase cu tradiția. Nu trebuie să ne strofocăm prea tare, fiindcă, în Maramureș, găsim și unele, și altele, la tot pasul.
Obiceiurile tradiționale moroșenești par să dezmierde vizitatorul în toată regiunea noastră. O atracție aparte o constituie, desigur, bucatele tradiționale. Și, iată, rețeta perfectă!
Locurile de cazare și de luat prânzul, în Maramureș, sunt numeroase. Pandemia a curmat afaceri, dar nu a pus lacătul în locurile în care contează tradiția. Așadar, prima noastră oprire este la Hanu’ lu’ Cobâlă, la coborârea “de pe Cavnic”. Aici ești întâmpinat în cel mai frumos mod cu meniu tradițional de Maramureș, care conține cam tot ce-ți dorește inima ta ca bucate tradiționale. De Paști, locurile s-au ocupat, dar te poți opri doar să iei masa.
„Da, se fac pregătiri pentru Sărbătorile Pascale! În perioada de Paște oferta este de all inclusive timp de patru zile la pret de 1.500 lei/ adult. Au fost multe solicitări, dat fiind faptul ca pensiunea este plină, cele șapte camere au fost ocupate foarte repede! Având în vedere că pandemia a împiedicat oamenii să călătorească în alte țări, numărul de clienți a crescut vara aceasta, deoarece oamenii au căutat tradiție, aer curat și, nu în ultimul rând, liniște!”, a explicat, pentru DirectMM.ro, Denisa Grădinariu, reprezentantul pensiunii “Hanul lui Cobâlă”, iar dacă privești în jur vezi și munții într-o parte și Depresiunea Maramureșului în cealalaltă, dar tot ești la înălțime (foto atașat cu Denisa și Hanu’ lui Cobâlă).
Traversăm repede Maramureșul Istoric și ajungem tocmai în comuna Moisei, desemnată oficial ca stațiune turistică de interes local și poposim la Pensiunea Maramureș Landscape. Ne întâmpină administratorul Ileana Horj. Ne prezintă oferta pentru sărbători. “Am pregătit pentru Paște un pachet care include cazare cu demipensiune. Nu vor lipsi produsele tradiționale și horinca. Gradul de ocupare este de aproximativ 70%. Există posibilitatea plimbării cu căruță trasă de cai prin împrejurimi. Turiștii vor putea participa la Slujba de Înviere la Mănăstirea Moisei. Au ocazia de a vedea obiective turistice cum sunt Cascada Măgura Moisei, Cascada Cailor sau Mocăniță”, a declarat Ileana Horj (foto atașat cu pensiunea Maramureș Landscape din Moisei).
Ea a mai explicat faptul că “în ultimul an, din cauza pandemiei, au scăzut rezervările cu aproximativ 40% și va fi mai greu dacă voucherele de vacanță vor fi eliminate”, explică, pentru DirectMM.ro, Ileana Horj, administratorul pensiunii situate în Estul Maramureșului.
Ca atare, chiar dacă pandemia de COVID-19 ne dă mari bătăi de cap, asta nu înseamnă că nu putem să nu ne descoperim adevăratele valori. Iar Maramureșul este plin de locuri turistice care sunt dornice să fie redescoperite. Turismul maramureșean poate fi redescoperit în această perioadă. Iar dacă ești maramureșean, cu atât mai specială este oportunitatea să descoperi locurile de lângă casă. Maramureșul are multe de oferit!
C.Ț.
















