Cu exact 35 de ani în urmă a început povestea lui Michael Schumacher în Formula 1 - 5 ore în urmă
Un proiect început în 2022 ajunge la final. Baia Mare are 46 de stații noi pentru mașinile electrice - 7 ore în urmă
Renumitul artist Ion Petreuș ar fi împlinit astăzi 81 de ani - 8 ore în urmă
Lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale continuă în Băița - 9 ore în urmă
Două investiții noi la Sighetu Marmației: o creșă cu 70 de locuri și o bază sportivă modernă în zona Făget - 9 ore în urmă
Dublă avertizare în Maramureș: Cod galben de furtuni și risc de viituri pe Vișeu, Iza și Lăpuș - 12 ore în urmă
Podul peste râul Lăpuș, de la Rogoz, trebuie reconstruit. Până atunci se pregătește o variantă provizorie - 13 ore în urmă
În apropierea Vârfului Pop Ivan din Munții Maramureșului a fost sfințit „Refugiul Speranței” - 15 ore în urmă
Centrul multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului se deschide sâmbătă la Sighetu Marmației - 16 ore în urmă
Jazzul iese în stradă la Baia Mare: două seri de concerte gratuite în Piața Libertății - 16 ore în urmă
Tradiție promovată: Mărțișoare realizate de designerul maramureșean Ileana Horoba-Danci, prezentate de Institutul Cultural Român Varșovia (VIDEO ȘI FOTO)
Sărbătoarea Mărțișorului a fost marcată așa cum se cuvine în rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român (ICR) din străinătate. În acest context, reprezentanța din capitala Poloniei, Varșovia, a realizat “Povestea Mărțișorului”, în interpretarea lui Szymon Góralczyk și a prezentat o colecție de mărțișoare create de designerul maramureșean Ileana Horoba-Danci.
În fapt, a fost postat, în 1 martie, pe canalele de comunicare ale ICR Varșovia, un material narativ despre simbolistica Mărțișorului. Pornind de la un text mai amplu, semnat de etnologul Irina Nicolau și pus la dispoziție de Muzeul Național al Țăranului Român din București, reprezentanța ICR din Polonia a creat o poveste în limba polonă, în baza căreia Szymon Góralczyk, un excelent animator al culturii din Varșovia, a pregătit „Povestea Mărțișorului” – disponibilă pe canalul YouTube al ICR Varșovia. Este vorba despre un material video în care Szymon reînvie pentru publicul polonez întâmplări și personaje dintr-un început de an legendar, care debuta, conform tradiției, la 1 martie.
“Totodată, pe pagina de Facebook au fost prezentate fotografii ale unei colecții de mărțișoare realizate de designerul Ileana Horoba Danci. Originalitatea și finețea produselor lucrate în ceramică sau porțelan, cu forme și culori legate de tradițiile de primăvară, au fost surprinse de fotograful Alina Bondrea”, au explicat reprezentanții Institutului Cultural Român (ICR). Ileana Horoba-Danci este absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Ea a participat de-a lungul timpului la diferite expoziţii din ţară şi din străinătate și are în palmaresul său mai multe premii, obținute pentru rezultatele profesionale deosebite. Este un promotor al autencității și al tradițiilor românești, pe care le face cunoscute, ori de câte ori are posibilitatea, prin intermediul creațiilor sale, extrem de apreciate de iubitorii de frumos.
Anul acesta, per total, la nivel internațional, Sărbătoarea Mărțișorului a fost marcată în rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român din străinătate prin organizarea unor ateliere pentru copii, difuzarea unor filme documentare, prin prelegeri susținute de specialiști etnologi, sociologi, antropologi, printr-o serie de „cărți poștale digitale” semnate de personalități ale culturii române – cuvinte care sa aducă speranță, energie primăvăratică si bucurie, benzi desenate, spectacol video, prezentarea unei colecții de mărțișoare realizate din porțelan și ceramică. Reprezentanțele ICR de la Bruxelles, Istanbul, Lisabona, Londra, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia și Veneția vor promova în mediul online tradiția Mărțișorului. “Unul dintre cei mai cunoscuți vestitori ai primăverii, Mărțișorul sugerează renaștere, puritate și dragoste, iar efortul depus în confecționarea lui îl înnobilează și îi conferă sens. Tradiția Mărțișorului a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Imaterial al Umanității (UNESCO) în anul 2017, cu titlul „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie“, într-un dosar comun cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia de Nord”, au explicat reprezentanții Institutului Național Cultural (ICR).
C.Ț.
Foto – Alina Bondrea
Video – ICR Varșovia

















