Cristian Chivu împlinește astăzi 46 de ani

Într-o zi de 26 octombrie 1980 s-a născut, la Reșița, Cristian Chivu, fost căpitan al echipei naționale a României și unul dintre cei mai apreciați fotbaliști români ai generației sale. Astăzi, la 46 de ani, conduce Inter Milano, clubul alături de care a cunoscut gloria europeană și pe care l-a readus, ca antrenor, în fruntea fotbalului italian.

Povestea lui Cristian Chivu începe într-un apartament din Reșița, într-o Românie în care copilăria avea puține dintre lucrurile considerate astăzi firești. Într-un interviu acordat în iunie 2026 publicației italiene Corriere della Sera, fostul internațional român își amintea că prima minge cu care s-a jucat nu a fost una de fotbal, ci una de tenis. O trimitea în pereții camerei, îi urmărea traiectoria, încerca să înțeleagă cum poate fi controlată. În acea cameră, fără ca cineva să știe, a început povestea unui viitor câștigător al Ligii Campionilor.

Tot despre anii copilăriei, Chivu povestea că a gustat prima banană abia la opt ani. Nu amintea acest amănunt pentru a dramatiza trecutul, ci pentru a descrie lumea în care crescuse, cu lipsuri materiale, dar și cu bucuriile simple ale unei familii care încerca să ofere copiilor săi o viață cât mai firească. Tatăl său, Mircea Chivu, fost fotbalist și antrenor, a avut un rol esențial în formarea lui. De la el a învățat nu doar fotbal, ci și că talentul nu valorează prea mult fără muncă și responsabilitate.

Există o întâmplare mai puțin cunoscută care spune multe despre această educație. Pe vremea când juca la Reșița, Cristian povestea că tatăl său îl trimitea acasă cu tramvaiul, deși el pleca de la stadion cu mașina. Nu voia ca fiul să beneficieze de privilegii pentru simplul fapt că era băiatul antrenorului. A fost o lecție pe care tânărul fotbalist avea să o înțeleagă cu adevărat mult mai târziu.

Mircea Chivu a murit când Cristian avea doar 16 ani și jumătate. În 2026, fostul internațional a vorbit despre ultima discuție cu tatăl său, căruia îi promisese că va deveni un om responsabil și va avea grijă de familie. Se afla în cantonament când a primit vestea, a reușit să își ia rămas-bun, iar a doua zi a intrat pe teren, așa cum știa că tatăl său și-ar fi dorit. Unele promisiuni nu au nevoie de martori pentru a rămâne vii întreaga viață.

Au urmat anii în care talentul său a depășit granițele României. După începuturile de la Reșița și experiența Universității Craiova, în 1999 a ajuns la Ajax Amsterdam, una dintre marile școli ale fotbalului european. În 2001 devenea cel mai tânăr căpitan din istoria clubului olandez, semn că personalitatea sa începea să cântărească la fel de mult ca talentul.

Au urmat AS Roma și Inter Milano, echipe care l-au transformat într-un nume respectat în fotbalul italian. Cu Inter avea să câștige, în 2010, Liga Campionilor, campionatul și Cupa Italiei, într-un sezon istoric pentru club. Dar același an, rămas în memoria suporterilor pentru performanțele sale, putea să însemne sfârșitul carierei lui Chivu. La 6 ianuarie 2010, în timpul unui meci cu Chievo Verona, o ciocnire violentă i-a provocat o fractură craniană. A fost operat de urgență, iar recuperarea a însemnat nu doar lupta pentru întoarcerea pe teren, ci și confruntarea cu riscuri mult mai grave. A revenit după numai 77 de zile, purtând o cască specială de protecție. La prima lovitură cu capul după accidentare, spectatorii lui Inter l-au aplaudat în picioare. Imaginea fotbalistului cu acea cască avea să devină una dintre cele mai puternice amintiri ale carierei sale.

Pentru Chivu, succesul nu a însemnat însă numai trofee. În interviul acordat presei italiene în vara acestui an, a povestit că, atunci când situația materială i-a permis, unul dintre darurile făcute mamei sale a fost o casă. Un gest prin care încerca să răsplătească sacrificiile femeii care, după moartea soțului, își crescuse singură cei doi copii.

După retragerea din activitatea de jucător, în 2014, Cristian Chivu a ales să rămână aproape de fotbal. A început să antreneze echipele de juniori ale lui Inter, a câștigat titlul cu formația Primavera, apoi a primit, în februarie 2025, prima mare provocare la nivelul unei echipe de seniori, Parma, pe care a reușit să o mențină în Serie A.

În iunie 2025, Inter Milano i-a încredințat conducerea primei echipe. Iar sezonul 2025–2026 a adus o performanță deosebită: titlul de campioană a Italiei și Cupa Italiei, cucerite sub conducerea antrenorului român. Chivu a devenit astfel doar al doilea om din istoria clubului care a câștigat campionatul italian atât ca jucător, cât și ca antrenor, după Armando Castellazzi. În vara acestui an, Inter i-a prelungit contractul până în 2028.

Privită de la distanță, viața lui Cristian Chivu poate părea povestea unui succes aproape inevitabil. În realitate, între mingea de tenis din copilărie și banca tehnică a unuia dintre cele mai importante cluburi europene se află o succesiune de alegeri dificile, renunțări și încercări care nu se văd în fotografiile cu trofee. La 46 de ani, Cristian Chivu nu mai are nimic de demonstrat în privința valorii sale ca fotbalist. Ca antrenor, însă, continuă să scrie un capitol nou, în care experiența acumulată pe teren se întâlnește cu responsabilitatea de a forma și conduce alți oameni.

Iar dincolo de toate victoriile, poate că una dintre cele mai frumoase imagini ale acestei povești rămâne aceea a unui copil din Reșița, care își transforma camera într-un teren de fotbal, fără să știe că într-o zi va ajunge pe cele mai mari stadioane ale Europei. Și că, într-un fel pe care numai viața îl poate explica, va continua să ducă mai departe visul tatălui său.

Vasile Petrovan

Citește și:

Mădălina Florea, din nou campioană mondială la alergare montană