Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 5 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 5 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 5 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 8 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 8 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 8 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 9 ore în urmă
Amenzi de peste 15.000 de lei plus permise și certificate de înmatriculare reținute - 10 ore în urmă
Expoziția aniversară „Arta băimăreană 130 (1896-2026)” va fi vernisată la Muzeul Județean de Artă din Baia Mare - 10 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - 12 ore în urmă
Biserica veche din Buteasa ar putea fi restaurată printr-o linie de finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului
Biserica veche din Buteasa, datată recent ca fiind construită în anul 1884, se află în continuare într-o situație dramatică. După ce la începutul anului trecut acoperișul clădirii s-a prăbușit, Asociația ROST (Reabilitarea Organică a Satului Tradițional) Maramureș a intervenit la reabilitarea acestuia, însă biserica din Buteasa are nevoie în continuare de restaurare.
Salvarea ar putea veni de la Institutul Național al Patrimoniului, printr-o linie de finanțare specială pentru monumentele istorice. Mai rămâne doar ca Parohia Ortodoxă din Buteasa, împreună cu comunitatea locală, să depună un proiect de finanțare pentru restaurarea lăcașului de cult.
Datarea dendrocronologică a bisericii din Buteasa a fost făcută anul trecut, procedură prin care s-au determinat anii în care au fost doborâţi arborii din care au fost fasonate lemnele folosite la construirea bisericii. Rezultatele sunt uimitoare pentru că relevă o multitudine de etape constructive, iar recompunerea istoricului bisericii printre jaloanele fixe stabilite de cercetarea dendrocronologică a însemnat o lărgire extraordinară a percepţiei istorice asupra satului Buteasa.
Datarea dendrocronologică fixează anul 1884 ca an al construirii bisericii pe actualul amplasament, însă prezența fragmentelor constructive în absida altarului, în șarpantă și în corpul bisericii, datate la 1702 și 1802, deschid front de lucru pentru cercetări ulterioare pentru a clarifica proveniența lor. O ipoteză este enunţată în proaspăta broşură editată de Asociaţia ROST.
„În prezent, situaţia actuală a bisericii din Buteasa este dramatică: acoperişul s-a prăbuşit la începutul anului 2019. Structura turnului şi al butei bisericii au fost puse în siguranţă la finele anului trecut, așa că pentru o perioadă de timp situaţia este stabilă şi lasă un răgaz în care să fie pregătit terenul pentru viitoarele lucrări de restaurare.
La ora actuală există o oportunitate neaşteptată din partea Institutului Naţional al Patrimoniului, care a deschis o linie de finanţare pentru ”elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice”, prin care proiectul de restaurare poate fi făcut folosind banii oferiți prin această linie de finanțare. Mai rămâne doar ca Parohia Ortodoxă din Buteasa, împreună cu comunitatea locală, să găsească o cale pentru a fructifica la maximum această oportunitate”, precizează reprezentanții Asociației ROST.
Broşura despre biserica veche din Buteasa este disponibilă în format electronic în site-ul asociaţiei http://rostmaramures.ro/buteasa-brosura-2020/
Pentru broşura tipărită se poate face pre-comandă pe prima pagină a aceluiaşi site: http://rostmaramures.ro/
Foto: arhivă
















One Trackback for this Post.
[…] […]