Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 5 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 6 ore în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 7 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 7 ore în urmă
A treia înfrângere consecutivă pentru CS Minaur, care a coborât pe locul 3 - 8 ore în urmă
Bărbat prins cu alcool cât pentru trei petreceri, acum în arest - 9 ore în urmă
Povestea completă a unui eșec - 9 ore în urmă
Controale pentru combaterea ilegalităților în transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat - 10 ore în urmă
Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 11 ore în urmă
Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 12 ore în urmă
Spirit civic și curaj: Vârstnică ce vindea flori, luată la rost de un individ agresiv. A fost imobilizat de trecători până la venirea poliției (FOTO)
Incident mai puțin obișnuit în seara de luni, 17 august, în fața unui magazin non-stop situat pe bulevardul Unirii din Baia Mare. Un individ aflat în stare de ebrietate a luat la rost o vârstnică de aproximativ 80 de ani care vindea flori și a cărei singură vină este aceea că s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Martoră la incident a fost Natalia Fornvald, cadu didactic. “M-am apropiat de grupul ce stătea la o coada impresionantă in strada si am stat cuminte la rând. Intre timp cu ochi vigilenți scrutam apropierile. Alăturat, o bătrână trecută de 80 de ani vindea flori. Primul meu gând a fost: Doamne, ce nevoi o împing să stea la ora asta în stradă? I-am privit florile: gălețile îi erau pline, semn că nu a fost o zi norocoasă. Mii de intrebări m-au inundat: ce pensie o fi având? Cu ce va merge acasă? Ce face dacă florile ei de grădină se uscă până a doua zi?”, și-a început băimăreanca relatarea.
La un moment dat a avut loc incidentul. “Un nenorocit de om de vreo 30 ani scapă un bax cu bere în fața bătrânei. Îl aud șuierand draconic printre dinți: scorpie ce ești, din cauza ta am scăpat berea! Lumea stă, asistă, privește, tace. Își ia alt bax, cu bere, se duce în fața bătrânei, calcă cioburile în picioare. Batrana se ia de cap. Lumea privește și tace. Nebunul beat își face numărul până la capăt: smulge din găleata bătrânei un buchet cu dalii albe și urlă: astea îs pentru că am spart berea din cauza scorpiei. Lumea privește și tace. Nu și bătrâna, care s-a ridicat de pe scaun și cu picioarele îndoite de artrită îl apucă de haină și strigă disperată: dă-mi floril înapoi! Oameni buni, mi-a luat florile! Lumea privea înmărmurită la curajul femeii. Un domn a strigat: lăsați-l doamnă, vă platesc eu florile! Dar bătrâna nu voia bani nemunciți”, a continuat băimăreanca.
Dar povestea nu se încheie aici. “Deodată un tânăr îl apucă de mânecă pe bețivul așteptat de o dubă de alți bețivi probabil și pe un ton autoritar îi spune: dă florile femeii inapoi! Ca la un semnal au sărit toți tinerii pe el. Nu le-a fost frică de cei din dubă. L-au pus sa curețe cioburile, să plătească florile facute praf și nu i-au dat voie să plece până nu l-au predat poliției. Deși eram parcată neregulamentar, vă mărturisesc că a fost prima dată când m-am bucurat când am văzut masina poliției că vine! În semn de solidaritate cu bătrâna, tinerii au început să îi cumpere florile. Bătrâna mi-a dat o lecție de curaj! Și încă ceva: astă seară am vazut că băieții tatuați pot fi băieți buni!”, a conchis băimăreanca.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, în urma incidentului de pe bulevardul Unirii, a fost aplicată o sancțiune contravențională la Legea 61/1991 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Păcat că nu se pot aplica amenzi și pentru lipsa de bun simț!…
C.Ț.


















1 Comentariu în această postare
Mihai
vai cat cabotinism la dna Fornvald. In primul rand a parcat neregulamentar, asa cum face de fiecare data, intr-un total dispret fata de lege, apoi se caineaza si isi face probleme de constiinta pentru saraca batrana care vindea flori. Dna profesor, fost inspector scolar, va rog sa-mi raspundeti la cateva intrebari:
1. ce drept moral aveti sa faceti comentarii avand masina parcata incorect?
2. de ce nu ati pus mana pe telefon, sa sunati chiar din primul moment la numarul de urgenta 112 solicitand prezenta politiei?
3. ce ati facut, ca membra marcanta a comunitatii, pt a se reglementa comertul ambulant, astfel incat batrana sa nu poata fi incadrata la comert ilegal?
4. in ce scop ati facut remarca tendentioasa privind tatuajele tinerilor?
5. considerati ca ati dobandit un aport de notorietate prin publicarea acestui articol care va citeaza cu „generozitate’?