Sfântul Gheorghe este sărbătorit în fiecare an, pe data de 23 aprilie. El a fost unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin-ortodox. În traditia populară, Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George, ca fiind un zeu al vegetației, protector al naturii inverzite, al vitelor și al oilor.
În dimineata zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așează la stâlpii porților și a caselor, la ferestre și grajduri, în grădini și pe mormintele din cimitire, ramuri verzi. Se credea că în acest fel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice. Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Cu ele se hrăneau și animalele.
În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul, dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și navalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în speranța că vor aduce pețitori bogați.
Flăcăii căutau în dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Se ascundea vasul într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă găseau un fir de iarbă, însemna că se vor căsători cu fata dragă inimii. Dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tanarul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri curând.
Nimeni nu avea voie să doarmă în ziua de Sfântul Gheorghe, deoarece era somnoros tot restul anului.
Sf. Gheorghe este și o sărbătoare a ciobanilor. În această zi își aleg locul unde se va face stâna, strunga, prilej cu care se desfășoară tot felul de obiceiuri rituale. În dimineața ajunului Sângeorzului, are loc pășunatul pe rouă, gest menit să asigure sănătatea vitelor în anul respectiv și pentru a asigura o cantitate suficientă de precipitații. După ce oile sunt trimise la stână, țăranii pun un lanț la poarta fiecărei gospodării pentru a împiedica animalele sălbatice să atace. Ciobanii aleși, care urmează să ia în primire oile, trebuie să păstorească și să aibă grijă de ele până la sărbătoarea de Sf. Dumitru.
Lăcrimioara ZOTA
