Cu acest act al intrării Domnului în Ierusalimul cel pământesc pășim și noi spre împărăția lui Dumnezeu, însoțindu-l pe Mântuitorul pe drumul cel de bunăvoie al pătimirilor, care culminează însă cu Învierea cea din morți.
Smerenia pe care a avut-o Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de a încăleca pe mânzul asinei și a porni triumfal spre Ierusalim, poate părea totuși un paradox. De ce pe un asin? Și de ce să pornești triumfal spre o moarte de bunăvoie? Se cunoaște faptul că în vechime, asinii și catârii erau socotite animale de ceremonii, dobitoace de sărbătoare, pe când caii, erau animale de cavalerie, de război și puteau fi dresate. Mântuitorul a pornit triumfal spre Ierusalim, întru smerenie, pentru a face voia Tatălui Ceresc, supunându-se și ascultându-l până la moarte, răscumpărându-ne astfel prin Jerfta Crucii.
Cu toate că triumfalismul exterior al intrării în Ierusalim a avut o însemnătate aparte pentru cei care au luat parte la acest eveniment istoric și ceresc, totuși, în interiorul Mântuitorului, ca Om adevărat și Dumnezeu adevărat, erau niște sentimente umane de nedescris; știa că în scurt timp avea să se întâmple ceea ce profeții au proorocit încă din Vechiul Testament: nașterea, pătimirile și Învierea!
Cărturarii, fariseii și cei asemenea lor, observau și judecau lucrurile exact așa cum le vedeau ei, în litera Legii; auzeau toate aclamațiile și uralele poporului însă nu vedeau un singur lucru: că înlăuntrul Mântuitorului, sufletul Său era întristat până la moarte, iar acest triumfalism exterior, devine o biruință clamată prea devreme care avea să schimbe peste puține zile umanitatea.
Noi, de foarte multe ori judecăm din exterior, pentru că interiorul persoanei nu îl poate vedea nimeni, eventual se poate simți puțin; ne dăm cu părerea despre o multitudine de lucruri, avem multe idei și concepții legate de aproapele nostru, însă, nici măcar nu ne gândim un moment, că, judecând pe cel de lângă noi, Îl judecăm pe Însuși Iisus Hristos. Oare nu dorim să părem „triumfali” în biruința aproapelui? Sau mai degrabă devenim trufași sau cârtitori, asemenea cărturarilor și fariseilor?
Să nu uităm de smerenie, să ne smerim, să coborâm de acolo de unde credem că ne află, urmând modelul Mântuitorului, Care, S-a smerit pe Sine și a făcut voia Tatălui până în ultima clipă.
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
