Nota 1 pentru tema de acasă, sau cum schimbă AI regulile în școli - 2 ore în urmă
De ce tot mai multe țări aleg taxele mai mici - 3 ore în urmă
Carlos Alcaraz îl învinge pe Novak Djokovic și câștigă primul titlu la Australian Open - 3 ore în urmă
Lucrare pastorală, culturală și filantropică: Bilanțul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pe anul 2025 - 3 ore în urmă
Solidaritate prin artă la Târgu Lăpuș: Ateliere caritabile de confecționat mărțișoare pentru sprijinirea unui copil cu sindrom Down - 4 ore în urmă
Băimărenii cu dizabilități vor primi compensații de până la 500 de lei pentru plata impozitelor - 5 ore în urmă
Cărți, emoție și recunoaștere la o întâlnire de suflet a Cenaclului Scriitorilor Maramureș - 7 ore în urmă
Cursuri gratuite pentru tinerii din Asuaju de Sus, calificare și bani de buzunar - 8 ore în urmă
Pentru prima dată, comunitatea maghiară din Miercurea Ciuc își critică liderul în stradă - 8 ore în urmă
Ansamblul folcloric „Cununa Săsarului”, sărbătorit la aniversarea majoratului - 10 ore în urmă
Maramureșul, promovat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului printr-o postare pe rețelele sociale
Se știe faptul că Maramureșul este unic. Obiectivele turistice, tradițiile și obiceiurile, portul tradițional și multe altele atrag an de an foarte mulți turiști din țară și străinătate.
În această dimineață, 17 februarie, pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a fost publicată o postare despre județul nostru și frumusețile pe care acesta le deține.
Redăm mai jos textul:
„În acest weekend ne îndreptăm pașii către nord-vestul României și vă propunem să explorați județul Maramureș. Această regiune istorică are o identitate culturală unică, reflectată în tradiţiile şi obiceiurile legate de: arhitectură, meşteşuguri, ocupaţii, port popular și ospitalitate.
Cadrul natural de excepţie, cele opt monumente UNESCO, alături de obiectivele istorice de interes naţional, muzeele, casele memoriale, meşteşugurile tradiţionale, omenia și graiul maramureșeanului sunt doar câteva dintre mărturiile care vorbesc despre trecutul acestui ținut binecuvântat și despre locuitorii care însuflețesc aceste meleaguri.
Una dintre destinațiile preferate ale pelerinilor și turiștilor este Bârsana datorită Bisericii de lemn a Mănăstirii Bârsana, dar și a frumuseții portului popular, a porților sculptate marcă a Maramureșului și nu în ultimul rând a gastronomiei din această regiune.
Biserica este situată în partea de vest a satului Bârsana și are hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Aceasta a fost construită din bârne de lemn în anul 1720 pe locul unei foste mănăstiri, în locul numit ,,Podurile Mănăstirii” și mutată în anul 1806 în Dealul Jbârului, loc în care se află și astăzi, o faptă bună a sătenilor care ar fi oprit atunci cu acest gest epidemia de ciumă din sat. În anul în care a fost mutată pe actualul amplasament, a fost și pictată de zugravul Hodor Toader din Vişeul de Mijloc. Este cel mai reuşit ansamblu pictural de factură barocă în ceea ce priveşte iconografia, grafismul şi coloritul, realizat pe lemn și suport textil. Pe pereții laterali din naos sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament, Parabolele și Minunile Mântuitorului, iar în pronaos regăsim un fragment din Judecata de Apoi. Interesante sunt reprezentările cetelor de îngeri și heruvimi, cu trupurile acoperite de o mulțime de ochi, ducându-ne cu gândul că toate faptele noastre, atât cele bune cât și cele rele nu rămân nevăzute. Legat de biserică și locul fostei mănăstiri sunt mai multe legende. Una dintre ele este cea a ciumaților răpuși de boala cruntă din acea perioadă, care nu au beneficiat de slujba înmormântării atunci și au fost înmormântați lângă biserică. Ctitoria a fost declarată monument UNESCO în anul 1999.
Cine nu a auzit de Cimitirul Vesel din Săpânța?
Cimitir este opera meșterului Stan Ioan Pătraș, dar și a ucenicul său Dumitru Pop-Tincu. Aceștia au regândit modul în care este portretizată moartea prin felul cum sunt colorate și gravate crucile, epitafele reprezentând viața persoanelor înhumate în versuri, atât prin realizările lor, dar mai ales prin obiceiurile rele ale acestora. Elementele inedite ale cimitirului vesel din Săpânța îi conferă o notă de originalitate și unicitate în întreaga lume.
Pe toate văile râurilor Mara, Cosau si Iza turiștii pot admira un alt element specific acestei zone: porțile sculptate din lemn de stejar.
Acestea au reprezentate motive pline de semnificații, multe dintre ele fiind din perioada precreștină, astfel soarele simbolizează viața, șarpele apare ca paznic al gospodariei, pomul vieții reprezintă creșterea, iar dintele de lup puterea. Rozetele și colacul sunt simboluri ale genezei și apar chiar si pe porțile ridicate în prezent ca o punte de legătură între vremuri.
Dacă vreți să vizitați o destinație potrivită în orice anotimp, puteți să mergeți în localitatea Ocna Șugatag din județul Maramureș. Aici turiștii pot să se bucure de apele cloro-sodice utilizate în tratarea unui spectru larg de afecțiuni. Stațiunea balneo-climaterică are ca punct de atracție și lacul Gavril, care privit de sus seamănă cu un chip de om. Lacul are aproape 30 de metri adâncime, se întinde pe două hectare și jumătate și este renumit și datorită faptului că în partea de sus dispune de un strat de apă dulce, iar în cea de jos de apă sărată.
Te invităm să descoperi sau să redescoperi Maramureșul, un tărâm cu o istorie încă vie, unde vechiul de ieri se împleteşte în mod armonios cu noul de azi, iar ospitalitatea locuitorilor a rămas neschimbată de sute de ani”.















