Share
Lansare de carte la Fărcașa: „25 de ani în slujba comunității”, de Ioan Stegeran

Lansare de carte la Fărcașa: „25 de ani în slujba comunității”, de Ioan Stegeran

La Casa de Cultură din Fărcașa a avut loc ieri lansarea cărții „25 de ani în slujba comunității”, scrisă de primarul localității, Ioan Stegeran.

„25 de ani… un sfert de secol… E ciudată măsura de timp, pentru că nu poți măsura în cifre ceea ce se poate doar simți cu sufletul. Pentru mine, această perioadă de când am devenit primarul comunei Fărcașa nu se poate măsura nici în zile, nici în ani, ci în realizări, fonduri atrase sau obiective finalizate, dar mai ales în bucuria și mulțumirea sufletească de a putea sta drept și demn în fața oamenilor și a lui Dumnezeu, pentru că am făcut, zi de zi, tot ceea ce a ținut de mine, ca să nu-i dezamăgesc. Pentru mine, funcția de primar a însemnat, încă de la început, o misiune de suflet și o obligație morală: aceea de a face bine pentru ceilalți cu ajutorul lui Dumnezeu.” Acest citat reprezintă profesiunea de credință a omului și primarului Ioan Stegeran și este scrisă la începutul acestei lucrări deosebite – se arată într-o postare de pe pagina de Facebook Comuna Fărcașa.

Cartea conține, în amănunt, activitatea primarului în cei 25 de ani de când se află la cârma Primăriei Fărcașa. 344 de pagini, cuprinzând mii de fotografii, articole din presă sau diferite date statistice, ilustrează activitatea primarului Ioan Stegeran în cele 7 mandate.

La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane – foștii consilieri comunali, localnici sau invitați de marcă, relevă sursa citată. Manifestarea, moderată de Ioana Lucăcel (”Gazeta de Maramureș”), a început cu imnul național, în interpretarea Cosminei Ghiman și a Mariei Nistor, acompaniate de trioul cameral Cadence și Alisia Stegeran la vioară, după care a fost proiectat un film de prezentare a comunei Fărcașa. Invitat să ia cuvântul, sărbătoritul zilei, primarul Ioan Stegeran, a făcut o amplă radiografie a activității sale în cei 25 de ani.

Au luat apoi cuvântul mulți alți invitați. Discursurile au fost pigmentate cu momente artistice sustinute de trioul cameral Cadence, Alisia Stegeran la vioară și Raisa Stegeran la pian.

Cuvinte frumoase, aprecieri, aplauze, distincții și multe flori au încununat un eveniment de ținută găzduit de Casa de Cultură Fărcașa.

Sursa foto: Facebook/ Comuna Fărcașa


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu