Share
Maramureș: Condamnări definitive, cu executare, ale membrilor a două grupări infracționale specializate în falsificarea documentelor de identitate

Maramureș: Condamnări definitive, cu executare, ale membrilor a două grupări infracționale specializate în falsificarea documentelor de identitate

Șase inculpați, dintre cei 11 membri ai unui grup infracțional specializat în falsificarea unor seturi de documente de identitate (cărți de identitate, permise de conducere, pașapoarte, inclusiv cu viză de călătorie în Statele Unite ale Americii), au fost condamnați definitiv, la data de 10 martie 2021.

Mai exact, aceștia au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, de către Curtea de Apel Cluj, la pedepse cu închisoarea cu executare, într-o cauză penală instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sprijinul polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș. Cea mai mare pedeapsă aplicată de instanța de judecată este de 8 ani și 8 luni închisoare cu executare, iar cea mai mică este de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție, au arătat reprezentanții DGA.

Față de alți 4 inculpați, instanța a menținut decizia Tribunalului Maramureș care, la data de 03.12.2019, a dispus condamnarea acestora la pedepse cuprinse între 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani și 8 luni închisoare pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce-l privește pe cel de-al 11-lea inculpat, acesta a decedat.

Anterior, într-o cauză similară, Curtea de Apel Cluj a hotărât condamnarea definitivă a 5 inculpați pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la pedepse cuprinse între un (1) an închisoare și 5 ani şi 4 luni închisoare. Dacă față de 4 dintre persoanele condamnate s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unor termene de încercare, față de coordonatorul grupării, instanța a dispus ca acesta să fie condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În cauză, cercetările au fost demarate în anul 2014, în două dosare penale privind probarea activităţii infracţionale a două grupuri infracționale independente (formate din 13, respectiv 5 suspecți), ai căror membri acţionau conectat, la nivel judeţean şi transfrontalier, în scopul falsificării unor seturi de documente de identitate, la solicitarea unor persoane, contra unor sume de bani.

# Cauza 1

Astfel, într-una dintre cauze, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că unul dintre actualii condamnați căuta persoane interesate să obţină documente de identitate falsificate, contra sumei de 3.000 euro.

Pentru probarea aspectelor semnalate, polițiștii anticorupție ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș și alte structuri ale D.G.A. au fost autorizați să efectueze acte de procedură penală care au stabilit că, în perioada 17 – 27 februarie 2015, unul dintre inculpați a intermediat, în schimbul sumei totale de 4.000 euro, obținerea unui set de documente de identitate falsificate maghiare.

Astfel, cercetările au evidențiat faptul că infracțiunile săvârșite de gruparea infracțională aveau o dimensiune națională și una transfrontalieră, în acest mod fiind falsificate, conform probatoriului penal, peste 100 de acte de identitate.

În fapt, parte dintre persoanele cercetate și, ulterior, condamnate, se ocupau de identificarea unor persoane interesate să obțină documente falsificate, precum și de preluarea de la acestea a fotografiilor în format electronic. Alte persoane aveau rolul de a procura documente valide necesare contrafacerii (sens în care au fost identificați peste 10 furnizori), precum și a unor cerneluri speciale, role holografice sau alte materiale necesare contrafacerii. În acest sens, unul dintre inculpați a dezvoltat legături cu un funcționar din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș, la momentele comiterii faptelor, persoană în prezent decedată. În final, materialele necesare pentru falsificare erau transmise la Chișinău, fizic sau în format electronic, unde se falsificau și erau restituite în țară unde erau predate beneficiarilor finali.

În ceea ce privește palierul transfrontalier, acesta viza falsificarea propriu-zisă a documentelor, operațiune realizată în Republica Moldova, de către mai multe persoane, conectate la grupul infracțional prin intermediul unui bărbat rezident în același stat și expedierea “materialelor” spre și din Republica Moldova, precum și identificarea de persoane care doreau astfel de documente pe teritoriul Germaniei, Austriei, Italiei, Portugaliei și Franței.

Cauza a fost lucrată în colaborare cu autoritățile statelor menționate, inclusiv cu instituțiile de profil din Republica Moldova unde, la momentul respectiv, au fost efectuate percheziții, fiind descoperită locația în care erau falsificate documentele și materialele necesare falsificării.

Astfel de activități au fost efectuate și în țara noastră, la data de 13 martie 2015, când procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J.) – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, împreună cu ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș și alte servicii județene ale D.G.A., au desfășurat 20 de percheziții domiciliare și ale unor autoturisme, în județele Maramureș, Satu Mare, Cluj și Galați.

Cu această ocazie au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru definitivarea probațiunii în cauză, respectiv aparate multifuncționale pentru evidențirea elementelor de siguranță și detectarea falsurilor, fotografii și înscrisuri privind beneficiari de documente falsificate, role folie securizare fotografie paşaport, pașapoarte turistice și permise de conducere ce urmau să fie transferate spre Republica Moldova în vederea introducerii în circuitele de falsificare, sume însemnate de bani, telefoane mobile, medii de stocare a datelor, precum și unități de calcul fixe și portabile utilizate la comiterea infracțiunilor

Tot atunci, au fost puse în executare 20 de mandate de aducere pentru persoanele suspecte, față de 15 dintre suspecți, fiind dispusă reținerea iar, ulterior, arestarea preventivă pentru cercetări privind constituirea unui grup infracţional organizat, comiterea unor infracţiuni de corupţie, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals săvârşite pe teritoriul României, Republicii Moldova şi a altor state europene.

În ceea ce privește beneficiarii, un exemplu este cel al unui cetățean irlandez, rezident în Bulgaria care a solicitat pentru un urmărit internațional de origine engleză, 4 pașapoarte și 4 cărți de identitate românești, pe nume diferite. Astfel, membrii grupării au stabilit ca, în schimbul sumei de 3.500 de euro, să-i procure irlandezului o carte de identitate și un pașaport românesc, urmând ca, în situația în care aceste documente erau calitative, să-i mai procure trei seturi. În acest sens, i-au cerut beneficiarului un avans de 1.500 de euro, în schimbul căruia i-au trimis o carte de identitate falsificată, însă, întrucât cetățeanul irlandez și-a exprimat nemulțumirea cu privire la calitatea inferioară a acesteia, a refuzat să achite diferența de 2.000 de euro și a renunțat și la restul tranzacției.

Un alt exemplu face referire la un cetățean italian, cunoscut pentru activitatea infracțională în peninsulă, condamnat în țara de origine, pentru care un intermediar a solicitat procurarea unui pașaport fals. Membrii grupării i-au solicitat în schimb suma de 700 de euro, cu un avans de 200 de euro. Documentul falsificat a fost livrat cetățeanului italian peste o săptămână, însă acesta și-a exprimat nemulțumirea întrucât era greșită înălțimea, sens în care a solicitat un nou document pentru care membrii grupării au cerut, de această dată, suma de 1.800 de euro. Documentul i-a fost livrat peste aproximativ o lună, fiindu-le, în continuare, solicitat și un permis de conducere românesc pe același nume. Cu pașaportul românesc fals, cetățeanul italian intenționa să fugă în Belize pentru a scăpa de condamnarea pe numele său, însă, ca urmare a colaborării cu autoritățile italiene, acesta a fost arestat și plasat în detenție.

Cercetările efectuate în cauză au evidențiat o serie de particularități importante, printre care numărul mare de persoane implicate în săvârșirea infracțiunilor, majoritatea cunoscute cu antecedente penale pentru infracțiuni grave (trecerea ilegală a frontierei de către migranți, constituire de grup infracțional organizat, falsificare de documente oficiale, trafic de droguri etc.), existența unui număr însemnat de solicitanți rezidenți în statele Europei Occidentale sau alte țări (cetățeni români, italieni, irlandezi, etnici kurzi, implicați în săvârșirea unor infracțiuni, ori după caz urmăriți general, având interdicții de intrare în spațiul U.E. sau suspecți de apartenență la organizații teroriste), mărirea progresivă a grupului infracțional organizat (fiind constatate multe situații în care beneficiarii au devenit ulterior intermediari în procurarea de documente falsificate pentru alte persoane), precum și sumele mari de bani cerute pentru documentele falsificate (1.000 euro pentru un singur document) sau pentru un set complet de documente (între 3.000 și 4.000 de euro).

Astfel, în rechizitoriul de trimitere în judecată, procurorul de caz a reținut săvârșirea de către cei 13 inculpați (trimiși în judecată în stare de arest preventiv) a unui număr de 48 de infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

# Cauza 2

În cea de-a doua cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție au probat activitatea infracțională a unei grupări infracționale alcătuită din 5 persoane trimise în judecată tot în luna aprilie 2015, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

Gruparea era coordonată de un bărbat în vârstă de 48 de ani la data săvârşirii faptelor, având profesia de tăietor de lemne, cunoscut cu antecedente penale. În mod similar situației prezentată mai sus, membrii grupării infracționale se ocupau de identificarea unor persoane interesate să obțină documente falsificate, de preluarea de la acestea a fotografiilor în format electronic (pe suport CD) și a unor date necesare contrafacerii documentelor (vârsta, zona de domiciliu ce se dorea a fi menționată în document etc.), precum și de falsificarea propriu-zisă a documentelor (operațiune realizată la domiciliul unuia dintre inculpați, pe baza datelor și a pozelor puse la dispoziție de către intermediari). Totodată, gruparea asigura predarea acestor documente către beneficiarii finali, prin intermediul acelorași persoane care le-au solicitat, precum și asigurarea beneficiarului final de către persoanele intermediare ale acestui circuit că documentele contrafăcute sunt de o bună calitate, că acestea conțin date reale de stare civilă (CNP, domiciliu, nume și prenume), lăsându-le astfel impresia că au influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv de a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale, necesare confecționării acestor documente.

De menționat este faptul că, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp au fost săvârșite de către inculpați mai multe acte materiale de acest tip, respectiv falsificarea unor documente de tip carte de identitate și permis de conducere, la solicitarea unor persoane interesate, contra unor sume de bani cuprinse între 900 și 1.100 de euro/document.

Pentru îndeplinirea activității infracționale, membrii grupării utilizau autoturisme închiriate, înmatriculate în străinătate sau de tip taxi, cartele prepay și discuții telefonice codificate. De asemenea, se sprjineau între ei în vederea eliminării unor impedimente derivate din interdicții legale de circulația în spațiul românesc, pentru asigurarea continuității activităților infracționale, iar relaționarea în interiorul grupării avea loc strict pe paliere, neexistând o structură piramidală și neintersectându-se în activități, urmare și a faptului că, în majoritate, aceștia nu erau la primul contact cu legea penală, suferind condamnări pentru infracțiuni grave.

S-a reținut, totodată, numărul mare de fapte probate săvârşite într-un interval relativ scurt de timp, în perioada noiembrie 2014 – martie 2015, fără întrerupere, caracterul continuu, regulat al săvârşirii lor (putându-se vorbi chiar de un fenomen în falsificarea documentelor de identitate), modul planificat, precaut şi mijloacele de comitere a faptelor, fără să conştientizeze consecinţele juridice ale faptelor lor, inculpații acționând împreună pentru obținerea de documente contrafăcute. O caracteristică o reprezintă, de asemenea, numărul mare de persoane care au aderat și sprijnit acest grup infracțional organizat, cu reguli foarte stricte, precum și sumele mari de bani cerute pentru un document de identitate falsificat, conform comunicatului emis de DGA.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu