Falko nu a fost doar un cal. A fost un luptător care a galopat nu doar în curse, ci și în inimile celor care l-au admirat de atâtea ori. A fost nelipsit din competiții, mereu ascultător, mereu dând totul pentru stăpânul său, cucerind premii.
Ultimul lui apariție a fost ieri, 25 mai, în satul Cormaia din Sângeorz-Băi. A murit la scurt timp după ce a câștigat cursa de tras bușteanul… Un șoc pentru cei prezenți la eveniment, dar și pentru cei care au aflat povestea lui pe rețelele de socializare. Era un cal superb și foarte puternic (care aparținea unui echipaj din Slovacia și valora 20.000 de euro), însă efortul pe care l-a făcut cu bușteanul uriaș pare să îi fi fost fatal.
Reamintim că Falko a fost prezent în Baia Mare chiar luna trecută, în 26-27 aprilie, unde a participat la Festivalul ecvestru. A fost extrem de admirat și aplaudat și de maramureșeni.
Pe rețelele de socializare curg mesajele despre această tragedie. Redăm câteva dintre cele care ne-au emoționat:
„Azi nu mai e despre spectacol. Nici despre tradiție. Azi e despre respect. Despre un cal care a dat tot, până la ultima suflare. Un partener tăcut, care a muncit pentru oameni fără să ceară nimic altceva decât să fie tratat cu demnitate.
Poate că unii au aplaudat. Poate că alții au trecut mai departe. Dar sufletul lui a tăcut definitiv. Și asta ar trebui să ne doară pe toți.
Tradițiile sunt frumoase doar când nu ucid. Competiția e onorabilă doar când nu sacrifică. Forța adevărată stă în blândețe, nu în abuz.
Falko nu ai murit pentru glorie. Ai murit pentru că ai fost dus prea departe. Un exemplar frumos!” – Marian Vida.
„Când vom învăța oare ca adevărată noblețe stă în grija față de cei care nu pot vorbi?
În fața morții unui animal nu tăcerea e cea care doare cel mai tare… Ci nepăsarea, pentru ca într-o lume în care totul e sacrificabil, începând cu sufletele nevinovate, ne pierdem încet dar sigur orice urma de umanitate.
Atunci când un animal moare pentru distracția noastră nu e cultura… E eșec. Eșecul nostru de a simți, de a iubi, de a ne opri înainte sa rănim. Animalele nu sunt trofee, nu sunt pioni în competiții.. Sunt ființe cu suflet.
Consider totuși ca într-o lume care ar trebui sa fie a respectului și al echilibrului, moartea unui cal nu ar trebui sa fie un preț acceptabil, când vom înțelege ca valoarea unei vieți nu se măsoară în aplauze ci în felul în care o protejam, abia atunci vom putea spune ca am evoluat… Pana atunci Falko rămâne un martor mut al propriei noastre rușini.
PS: Poate ca nu animalele sunt cele care trebuie domesticite…ci CONȘTIINȚA noastră. Trist!” – Diana Roxana.
Mai jos, o fotografie greu de privit…
Sursa fotografii: Facebook
