19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 6 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 9 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 10 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 11 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 11 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 12 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 13 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 13 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 13 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 14 ore în urmă
Experiențe aparte la Festivalul Nonformal – de la jonglerii până la teatru playback (GALERIE FOTO)
120 de tineri şi lucrători de tineret din România s-au instruit și au petrecut zile deosebite de vacanță la Festivalul Nonformal, desfășurat recent în Baia Mare. Au fost organizate ateliere pe diverse tematici: jonglerie, teatru de improvizație, animație socio-educativă, teatru de umbre sau teatru playback. ”După trei zile de lucru intens, participanții festivalului au ieșit în lume printr-o serie de spectacole și reprezentații la care invitații de mare rang au fost chiar membrii comunității. Și au arătat celor din jur cât de mult se poate învăța în doar câteva zile de un profan. Cuvintele care au apărut cel mai des la finalul evenimentului au fost învățare și emoție. Concluzia: nu învățăm doar cu capul, ci mai ales cu inima. Iar copilul din noi abia așteaptă să se lase din nou fermecat de miriajul învățării, dacă acesta este făcut cu zâmbetul pe buze și prin implicarea activă a tuturor”, a menționat Diana Sabo, președintele Asociației DEIS. Proiectul a fost realizat de Asociaţia DEIS, cu sprijinul financiar al municipiului Baia Mare.
Iată și ce au declarat câțiva dintre participanți:
- ”A fost incredibil să întâlnesc un grup atât de eterogen, adus la comun totuși prin apelul la emoție. Prietenii minunate și colaborări ulterioare, facilitatori incredibili, zâmbet în toate părțile nu pot face decât să recomande un rezultat excepțional, aflat în spatele unei munci de echipă incredibile.”
- ”Intens, cu sens, educație cu bucurie… așa aș descrie laconic Festivalul Nonformal de la Baia Mare. Au fost seri când simțeam că nu mai pot sta în picioare din cauza oboselii, dar nu voiam să merg să mă odihnesc de teamă că aș putea rata ceva. Au fost dimineți când nu puteam respira din cauza emoției și nerăbdării că în ziua aceea urmează să învăț ceva nou.”
- ”Am înțeles că non-formal este, de fapt, un cadru mental, unul mai larg decât cel formal și că noi, cei care vrem să devenim formatori și să aplicăm aceste metode, trebuie să regăsim, noi înșine, și să eliberăm copilul din noi.”
Una peste alta, un festival care a plăcut.






















