Erik Nagy aduce prima medalie pentru secția de natație a CS Seini la Campionatul Național - 36 minute în urmă
Moment cultural special la Tăuții-Măgherăuș: Rodica Balea, omagiată pentru contribuția sa artistică - 3 ore în urmă
Întâlnire inspirațională la Baia Mare cu artistul Damian Drăghici - 4 ore în urmă
Muzeul de Artă din Baia Mare a găzduit o întâlnire a membrilor Uniunii Scriitorilor - 4 ore în urmă
Unde liturghisesc ierarhii în această duminică - 9 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XVIII) - 9 ore în urmă
Târgul de Sânziene revine la Târgu Lăpuș: meșteri populari și tradiții autentice, pe 25 iunie - 9 ore în urmă
Bazinul descoperit de la Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană” își redeschide porțile pentru sezonul de vară - 9 ore în urmă
PS Părinte Iustin a vizitat Mănăstirea Rohia și șantierul noului Altar de vară - 9 ore în urmă
20 iunie 1997, a fost inaugurat Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetul Marmației - 10 ore în urmă
Dumitru Fărcaș va primi titlul de cetățean de onoare al județului
Dumitru Fărcaș va primi titlul de cetățean de onoare al Maramureșului. Proiectul de hotărâre a fost votat la ședința ordinară din 26 aprilie a Consiliului Județean. În expunerea de motive, președintele Gabriel Zetea a subliniat faptul că evenimentul Zilele Maramureșului, organizat de Consiliul Județean în perioada 8-13 mai, este un bun prilej de a arăta aprecierea față de unii dintre reprezentanții de marcă ai Maramureșului, unul dintre aceștia fiind maestrul Dumitru Fărcaș, care în 12 mai împlinește 80 de ani. Festivitatea de acordare a distincției va fi organizată în cadrul Zilelor Maramureșului, într-un moment stabilit de comun acord cu Dumitru Fărcaș.















