Pe 24 februarie, în multe zone ale României, se sărbătorește Dragobetele, considerat în tradiția populară drept ziua iubirii și a începutului de primăvară. Departe de a fi o invenție modernă sau o simplă alternativă autohtonă la Valentine’s Day, Dragobetele are rădăcini adânci în spiritualitatea și mentalitatea satului românesc, fiind legat de ritmurile naturii, de fertilitate și de echilibrul dintre om și anotimpuri.
Majoritatea etnologilor plasează originea Dragobetelui în perioada precreștină, în cadrul vechilor sărbători dacice dedicate reînvierii naturii. În calendarul popular, sfârșitul lunii februarie marca trecerea de la iarnă la primăvară, un moment sensibil și plin de semnificații magice.
Dragobetele era perceput ca un spirit tânăr al iubirii și al vitalității, un protector al îndrăgostiților și al păsărilor. În unele mitologii populare românești este considerat fiul Babei Dochia, personaj legendar asociat cu capriciile vremii de la început de martie. Dacă Baba Dochia simbolizează iarna care se stinge greu, Dragobetele reprezintă energia tinereții și triumful primăverii.
Unii cercetători au făcut analogii între Dragobete și zeii iubirii din alte mitologii europene, însă nu există dovezi directe că ar fi o adaptare a unui cult anume. Mai degrabă, este o creație autohtonă, născută din mentalitatea rurală a dacilor și din observația atentă a ciclurilor naturii. În tradiția populară, 24 februarie era ziua în care păsările își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. De aici vine ideea că Dragobetele este patronul iubirii curate și al unirii dintre tineri.
Expresia „Dragobetele sărută fetele” reflectă o practică veche. În satele din Muntenia, Oltenia și sudul Transilvaniei, tinerii se adunau la petreceri sau ieșeau în natură. Fetele și băieții culegeau flori de primăvară, iar la întoarcere avea loc un ritual simbolic al alergării. Dacă băiatul prindea fata care îi plăcea și o săruta în văzul comunității, se considera că cei doi sunt „logodiți” pentru un an. Nu era o logodnă oficială, ci o promisiune simbolică, acceptată de comunitate. În societățile tradiționale, în care relațiile erau atent supravegheate, acest ritual avea rolul de a valida începutul unei relații.
Totuși, Dragobetele nu era doar o zi a iubirii, ci și una cu reguli stricte:
– Nu se lucra la câmp sau în gospodărie.
– Nu se sacrificau animale.
– Femeile nu torceau și nu coseau, pentru a nu „încurca” firele iubirii.
– Se credea că cei care nu sărbătoresc Dragobetele vor fi lipsiți de dragoste tot anul.
În unele regiuni, oamenii se spălau pe față cu apă provenită din zăpada topită, considerată purificatoare. Tinerele păstrau această apă pentru ritualuri legate de frumusețe și noroc în dragoste.
Primele mențiuni scrise despre Dragobete apar în culegeri folclorice și lucrări etnografice din secolul al XIX-lea. Folcloriștii au consemnat tradiția mai ales în sudul și sud-vestul României. În Transilvania și Moldova, sărbătoarea era mai puțin răspândită sau purta alte denumiri. Important de subliniat este faptul că Dragobetele nu era o sărbătoare religioasă oficială, nu apare în calendarul creștin și nu este legat de vreun sfânt. Este o sărbătoare populară, păstrată prin tradiție orală.
În perioada comunistă, multe tradiții populare au fost marginalizate sau reinterpretate în cheie folclorică, fără accent pe componenta spirituală. După 1990, odată cu popularizarea masivă a Valentine’s Day, Dragobetele a revenit în atenția publicului ca simbol al identității românești. Mass-media și instituțiile culturale au început să promoveze 24 februarie drept „Ziua iubirii la români”. În multe orașe se organizează astăzi evenimente culturale, târguri și spectacole tematice. Totuși, pentru satul tradițional, Dragobetele nu era o sărbătoare comercială, ci un moment firesc al comunității, integrat în calendarul agrar și în viața socială.
Dragobetele rămâne o combinație fascinantă între mit, ritual și observație a naturii. Nu este doar o zi a îndrăgostiților, ci o expresie a modului în care societatea tradițională românească înțelegea iubirea: ca pe o forță naturală, legată de fertilitate, de anotimpuri și de continuitatea vieții. Astăzi, Dragobetele oferă o ocazie de a redescoperi rădăcinile culturale și simbolurile care au modelat identitatea românească timp de secole.
Nu este doar o sărbătoare a sentimentelor, ci o punte între trecut și prezent, între satul arhaic și societatea modernă.
Vasile Petrovan
