Știința Explorări joacă două meciuri în trei zile cu CSM București pe teren propriu - 17 minute în urmă
Peste 50 de clădiri și terenuri degradate din Baia Mare intră pe lista cu impozitare specială - 18 minute în urmă
Noul showroom Toyota Baia Mare și-a deschis porțile - 49 minute în urmă
„Cupa Crăciunului” va aduce magia sărbătorilor pentru șahiștii băimăreni - 2 ore în urmă
Autobuzul lui Moș Crăciun se pregătește să pornească la drum în Baia Mare - 2 ore în urmă
„Feeria de Crăciun: O poveste prin dans și gimnastică ritmică”, la LPS Baia Mare - 2 ore în urmă
Rugăciune și colind la Catedrala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Trei zile de sărbătoare: Târgul de Crăciun ,,Poveste de iarnă” de la Târgu Lăpuș debutează astăzi - 3 ore în urmă
„Piața muncii 2025. Strategii, tendințe, perspective”: eveniment dedicat studenților la ZborHub Baia Mare - 3 ore în urmă
5 decembrie – Sorin Grindeanu, președintele PSD - 3 ore în urmă
Dintr-o avertizare-n alta: Un nou cod galben valabil pentru Maramureș. Sunt așteptate iar ploi, lapovițe, ninsori și intensificări ale vântului
Vremea capricioasă nu ne dă încă pace! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a realizat o actualizare a avertizării meteorologice de ploi, lapovițe, ninsori și intensificări ale vântului.
Noua atenționare este valabilă în intervalul 16 martie, ora 10.00 – 18 martie, ora 06.00 și vizează o mare parte din țară, inclusiv Maramureșul. Trebuie spus, din capul locului, însă, că fenomenele vor fi mai puțin accentuate decât în orele anterioare și se vor manifesta, cu precădere, în zonele montane înalte.
În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.
În toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. La munte, la peste 1500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55…65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei. Intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului. Va mai fi și un cod portocaliu pentru intervalul 16 martie, ora 14.00 – 17 martie, ora 23.00. Fenomene vizate și zone afectate: intensificări susținute ale vântului, ninsori abundente și viscol puternic în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că va actualiza prezentul mesaj.
În Maramureș, maximele se vor menține de la 3 la 7-9 grade, iar minimele de la -3 la 1-3 grade. Se vor înregistra precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, în funcție de zonă, care se vor manifesta pe arii restrânse. Un prim pas de îmbunătățire a vremii va fi începând cu 19 martie, urmând ca din 22 martie să vorbim de vreme caldă, cu cer mai mult senin, cel puțin conform modelelor meteo actuale.
C.Ț.















