Era o modă a vremurilor trecute ca nobilii să aibă în jurul proprietăților lor grădini exotice sau parcuri cu animale. O bună parte dintre ei erau și colecționari de diverse lucruri aduse de peste mări și țări, de la bijuterii la manuscrise vechi sau fosile de animale dispărute.
Din fericire mulți dintre ei ajunseseră să transforme aceste obiceiuri în pasiune pentru un anumit domeniu. Și adunau în jurul lor specialiști, cărora adesea le finanțau cercetările. Pe de altă parte erau speculanții care mergeau în căutarea obiectelor care știau că le puteau valorifica acestor colecționari cu bani.
În anul 1841 o știre care vine direct la Curtea imperială din Viena din partea directorului exploatării miniere Băiuț , domnul Samuel von Szakmáry originar din Baia Mare, bulversează lumea ștințifică a Vienei cât mai ales pe pasionații colecționari de fosile. Era vorba despre fosila unei broaște țestoase marine care a fost descoperită pe Valea Chelement din Băiuț, cu ocazia unor săpături geologice.
Von Szakmáry trimite fosila la Viena care este analizată de Karl Wilhelm von Haidinger, președintele Societății de Științe ale Naturii. Familia Haidinger era cunoscută ca fiind una din cele mai titrate în domeniul paleontologiei, tatăl lui Karl Wilhelm fiind unul cei mai cunoscuți paleontologi și care în treacăt fie spus l-a ajutat pe celebrul muzician Joseph Haydn să ajungă în Anglia la studii. Profesorul Karl Wilhelm von Haidinger comunică că este vorba de o fosilă a unei specii de broască țestoasă marină de dimensiuni gigantice și care diferă față de altele găsite până la data respectivă.
O parte din carapacea broaștei țestoase marine de la Băiuț
La auzul veștii, intră repede pe fir și alți colegi naturaliști cum sunt profesorii Richthofen, Hohenegger etc. care pleacă urgent spre Băiuț în căutarea altor posibile descoperiri. Între timp domnul Szakmáry descoperă cu ajutorul minerilor din Băiuț un adevărat tezaur al fosilelor din această specie marină care trăia cândva în abundență aici într-o eră geologică demult apusă. Unul din cei mai mari colecționari al vremii era chiar contele August von Breuner-Enckevoirt un apropiat al Curții imperiale îndeplinind și funcția de ministru al zonelor miniere și resurselor minerale. În anul 1847 contele von Breuner însoțit de cercetătorul Karl Wilhelm von Haidinger sosesc la Băiuț curioși să vadă locația unde s-au găsit fosilele.
Karl Wilhelm von Haidinger
Von Szakmáry îi conduce la locurile unde au fost găsite fosilele. Din însemnările vremii rezultă că au urcat până pe Vârful Pleșca căutând în mai multe locații, ocazie cu care rămân la Băiuț câteva zile.
Contele August von Breuner îmreună cu soția Maria Theresa von Ersterhazy și cei doi copii ai lor
Cu ocazia vizitei de atunci, profesorul Haidinger descoperă o nouă locație a mineralului Magnetit pe Valea Strâmbului. În onoarea vizitei contelui Breuner la Băiuț o galerie de mină va purta numele lui, denumirea Minei principale purtând și astăzi numele de Breiner (scris după fonetica cuvântului Breuner). Unii istorici care nu auziseră de această întâmplare au speculat că denumirea ar veni de la numele unui miner din zonă. Fosilele găsite atunci sunt depuse la Muzeul de Științe ale Naturii din Viena sau ajung în colecții particulare. Senzația descoperirii de la Băiuț și marele semn de întrebare care frământă cercetătorii și în ziua de astăzi este asemănarea uimitoare a acestei specii de broască țestoasă marina gigant (carapacea acestora ajungând și la lungimea de 2,5 m), cu cea care trăiește și azi, de-alungul coastelor scăldate de Marea Caraibilor, locație situată la peste 10.000 km de Băiuț, în celălalt Capăt de lume.
