Ilie Bolojan și-a consolidat poziția în fruntea PNL după Congresul Extraordinar
Ilie Bolojan a fost reales președinte al Partidului Național Liberal, în cadrul Congresului Extraordinar desfășurat astăzi la București. Acesta a obținut 1.769 de voturi „pentru”, dintr-un total de 1.886 de delegați prezenți, cu 1.842 de voturi exprimate. Dintre acestea, 73 au fost anulate, iar 44 declarate nule. Rezultatul îi asigură susținerea a aproximativ 94% dintre participanți. După anunțarea votului, liderul liberal a mulțumit delegaților pentru sprijin și pentru prezența la congres.
În cadrul aceluiași eveniment, delegații PNL au adoptat mai multe rezoluții, printre care refuzul oricărei colaborări politice cu Partidul Social Democrat. O altă hotărâre prevede solicitarea demisiei din partid a lui Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu, până mâine, 22 iunie, la ora 12:00. În cazul în care aceștia nu își vor depune demisiile, conducerea partidului va putea declanșa procedurile de excludere.
Congresul a fost marcat și de absența mai multor lideri importanți ai formațiunii, inclusiv a unor nume din conducerea centrală și din administrația locală, fiind menționată lipsa a aproximativ 700 de delegați.
În urma votului, echipa de conducere a PNL a fost completată, Dan Motreanu devenind prim-vicepreședinte, alături de o nouă structură de vicepreședinți și secretar general.
Sursa FOTO: captură
Vasile Petrovan
Citește și:
Congres decisiv pentru PNL: liberalii își aleg astăzi noua conducere














