Share
Copiii talentați care au cucerit scena: Premiile oferite la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Magia Artelor”

Copiii talentați care au cucerit scena: Premiile oferite la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Magia Artelor”

În 26 mai, Teatrul Municipal Baia Mare a găzduit cea de-a II-a ediție a evenimentului „Magia Artelor” – concurs regional de teatru, creații plastice, poezie, muzică, dans și tradiții.

Au participat numeroși elevi foarte talentați.

„A fost mai mult decât un spectacol. A fost un vârtej de emoții, de culoare, de voci care au îndrăznit să se audă și de pași care au prins curaj sub lumina reflectoarelor.

Un adevărat iureș de momente — dansuri populare, balet, muzică tradițională și modernă, poezie, teatru, demonstrații meșteșugărești și atâtea zâmbete sincere toate adunate într-o singură zi. Le știm. Le-am trăit. Le-am scris împreună.
Adăugată: Dar dincolo de scenă, succesul Magiei Artelor s-a construit cu răbdare, calm și dăruire. A fost o muncă de echipă dusă cu inima de oameni harnici, pricepuți și mereu pregătiți să gestioneze orice provocare, cu eleganță și respect. A fost Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc”.

Am revelat talentul lumii întregi prin copii obișnuiți, care astăzi au făcut lucruri extraordinare. Pe scenă au urcat visuri, încredere, identitate și emoție pură.

 Mulțumim Consiliului Județean Maramureș pentru finanțarea acestui eveniment, Primăriei Baia Mare, Asociației ArtCreator’79, prin reprezentanta sa, actrița Sanda Savolszky, pentru sprijinul oferit și pentru încrederea acordată acestui proiect.

De asemenea, le mulțumim domnilor inspectori școlari Mihai Mureșan și Marius Nechita pentru prezență și susținere și, nu în ultimul rând, membrilor juriului, a căror misiune nu a fost deloc ușoară: Darius Pop – reprezentant CJ Maramureș, Noemi Vida – din partea Primăriei Municipiului Baia Mare, Delia Suiogan – Conferențiar universitar dr. în cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Maria Seraz-profesor coregraf la Palatul Copiilor din Baia Mare, Sanda Savolszky – actriță a Teatrului Municipal Baia Mare și președinte al Asociației Culturale ARTCREATOR’79, Pop Elena-Emilia – profesor dr. și Elenuc Dan Temle, profesor.

Apreciem sprijinul pe care ni l-au acordat în organizare Teatrul Municipal, oferindu-ne sala și suportul tehnic și Casa Codrenească și le mulțumim!

Magia Artelor nu e doar un concurs. Este o experiență unică. O punte între minte, suflet și talent. O sărbătoare a creativității în cea mai sinceră formă a ei.

Pentru că atunci când educația întâlnește arta, se naște ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Se naște MAGIE”, transmit reprezentanții unității de învățământ.

Iată ce premii s-au dat:

SECȚIUNILE DE DANS MODERN ȘI TRADIȚIONAL, TEATRU ȘI RECITĂRI

Premiul special MAGIA ARTELOR

  • Nemeş-Verdeş Ionuc Emanuel, Daniel Dunca, Școala Rădăcinilor Străbune – Artă tradițională (coordonator: Măriuca Verdeş) – Punctaj: 70
  • Dance4Cheer – Col. Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare – Dans modern (coordonator: Bledea Raluca) – Punctaj: 70
  • Oarga Lucas Ştefan – Sc. Gimn. „O. Goga” Satu Mare – Cântec (coordonator: Dărăban Dorina Violeta) – Punctaj: 70
  • Ţară Alexandra – Col. Național „Mihai Eminescu” Baia Mare – Cântec (coordonator: Gavra Anca Cristina) – Punctaj: 70
  • Trupa de şoc – Sc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare + Colegiul de Arte Baia Mare – Scenetă/Piesă de teatru/Monolog (coordonator: Savolszky Sanda) – Punctaj: 70

Premiul I

  • Petran Maya – Sc. Gimn. „D. Cantemir” Baia Mare – Cântec (coordonator: Ion Gabriela) – Punctaj: 69.5
  • Barbur Andreea Cezara – Sc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Dans modern (coordonator: Marton Claudia) – Punctaj: 69.5
  • Ansamblul „Doruleţul” – Sc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Artă tradițională (coordonatori: Mureșan Mircea, Roman Cristina, Marton Claudia) – Punctaj: 69
  • Ansamblul „Vânătorul” – Grup de fete – Dans Sucitoarele – Liceul Silvic „Transilvania” Năsăud – Artă tradițională (coordonatori: Mureșan George / Cosma Cristian) – Punctaj: 69
  • Băban Larisa – Col. Național „Mihai Eminescu” Baia Mare – Poezie/Eseu (coordonator: Gavra Anca Cristina) – Punctaj: 69
  • Crişan Alessia – Liceul Cu Program Sportiv Baia Mare – Dans modern (coordonator: Csernak Cristina) – Punctaj: 69
  • Bechir Briana – Col. Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare – Cântec (coordonator: Bledea Raluca) – Punctaj: 69

Premiul II

  • Luca Bogdan Sebastian – Poezie/Eseu (coordonator: Chindriş Corina) – Punctaj: 68.5
  • Balazsi Ioana – Sc. Gimn. „O. Goga” Satu Mare – Cântec (coordonator: Dărăban Dorina Violeta) – Punctaj: 68.5
  • Ansamblul „Vânătorul” – Liceul Silvic „Transilvania” Năsăud – Artă tradițională (coordonatori: Mureșan George / Cosma Cristian) – Punctaj: 68.5
  • „Umbreluţele vesele” – Sc. Gimn. „Octavian Goga” Satu Mare – Cântec (coordonatori: Treger Crina / Pop Carmen) – Punctaj: 68.5
  • Mare Ionela – Liceul Silvic „Transilvania” Năsăud – Artă tradițională Cântec popular (coordonator: Cosma Romelia) – Punctaj: 67.5

Premiul III

  • Bolchiş Denisa / Done Alexia – Sc. Gimn. „D. Cantemir” Baia Mare – Cântec (coordonator: Nastai Viorica) – Punctaj: 66
  • Chindriş Sarah – Sc. Gimn. „D. Cantemir” Baia Mare – Cântec (coordonator: Ion Gabriela) – Punctaj: 66
  • Corul „Magia Muzicii” – Șc. Gimn. „Mihai Vodă”, Mihai Viteazu, Jud. Cluj – Cântec (coordonatori: Sicoie Angela/ Arion Daniela Maria) – Punctaj: 65.5
  • Corul Şcolii Gimnaziale „Dr. Victor Babeş” – Șc. Gimn. „Dr. Victor Babeş” Baia Mare – Cântec (coordonator: Mureșan Mircea Vasile) – Punctaj: 65
  • Elevii Grupului Blahovist – Școala Profesională Repedea – Cântec (coordonator: Rahovan Veronica Maria) – Punctaj: 65
  • Trupa de dans Vibes – Sc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Dans modern (coordonator: Pușcas Nicoleta) – Punctaj: 65
  • Bretan Rareş – Sc. Gimn. „D. Cantemir” Baia Mare – Cântec (coordonator: Macovei Ana) – Punctaj: 65

Menţiune

  • Fourteen – Sc. Gimn. Ardusat – Dans țigănesc (coordonator: Sopco Crina) – Punctaj: 64
  • Olteanu Ella – Sc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Dans modern (coordonator: Roman Cristina) – Punctaj: 63.5
  • Penea Roberta – Șc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Dans modern (coordonator: Pușcaș Teodora) – Punctaj: 63.5
  • Olimpic – Lic. Tehn. Octavian Goga Jibou – Dans modern (coordonator: Bara Andreea Gabriela) – Punctaj: 63
  • Rotaru Corina – Sc. Gimn. Ardusat – Cântec (coordonator: Matei Nadia Aurelia) – Punctaj: 62
  • Voivod Flavia – Col. Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare – Cântec (coordonator: Omota Maria Gratiela) – Punctaj: 61
  • Roman Miruna – Șc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Cântec (coordonator: Marton Claudia) – Punctaj: 61
  • Bâca Rania – Șc. Gimn. „Al. Ivasiuc” Baia Mare – Dans modern (coordonator: Pușcaș Teodora) – Punctaj: 61
  • Matiş Dalia, Dutca Alexandra, Vinczi Antonia – Sc. Gimn. „O. Goga” Satu Mare – Scenetă/Piesă de teatru/Monolog (coordonator: Chereji Cristina Mihaela) – Punctaj: 60.5
  • Clăcaşii – Sc. Gimn. „Traian Creţu” Năpradea, Sălaj – Artă tradiţională (coordonator: Sabadîş Niculina Zorica) – Punctaj: 60.5

Diplomă de participare

  • Fourteen – Sc. Gimn. Ardusat – Dans modern (coordonator: Sopco Crina) – Punctaj: 59
  • Stan Ana – Liceul Tehn. „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuş – Poezie/Eseu (coordonator: Ciceu Cristina) – Punctaj: 57.5
  • Ungur Darius – Șc. Gimn. „D. Cantemir” Baia Mare – Cântec (coordonator: Feidi Florin) – Punctaj: 57

SECȚIUNEA „CREAȚII PLASTICE”

Premiul I

  • Petrovan Daria – Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare (prof. Temle Elenuc Dănuț) – Titlul creației: Tigrul din vis

Premiul II

  • Bora Mircea Gabriel – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare (prof. Omota Maria Grațiela)

Premiul III

  • Barbur Cezara – Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare (prof. Marton Claudia) – Titlul creației: Veselie

SECȚIUNEA „CREAȚII PERSONALE”

Premiul I

  • Incze Antonia – Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare (prof. Pușcaș Nicoleta)

Premiul II

  • David Briana – Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Baia Mare (prof. Macovei Ana)

Premiul III

  • Marincaș Diana – Școala Gimnazială Ardusat (prof. Matei Nadia Aurelia)

Felicitări tuturor!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu