Copiii sunt invitați să se înscrie la concursul de șah organizat de Clubul Strategic Baia Mare - 6 minute în urmă
Cuib de berze relocat la Fărcașa pentru siguranța păsărilor și a rețelei electrice - 18 minute în urmă
Mărțișoare și cadouri oferite de jandarmi și copii seniorilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie - 24 minute în urmă
Duminica Ortodoxiei: Procesiune cu icoane în jurul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare - 34 minute în urmă
Există soluții pentru șosele care să nu mai cedeze după primul îngheț, dar nu sunt aplicate - 37 minute în urmă
Cum a schimbat internetul obiceiurile de divertisment ale românilor - 40 minute în urmă
Crosul caritabil AMiCUS „Alerg pentru Mama”, la Sighet - 2 ore în urmă
Centrul de Zi CASPEV din Baia Mare a reunit copii și seniori, în cadrul unor ateliere intergeneraționale - 3 ore în urmă
Asociația Esperando din Baia Mare, prezentă la Târgul de Mărțisor de pe Bdul. Unirii - 3 ore în urmă
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților - 4 ore în urmă
Copii de grădiniță din Cavnic în drumeție cu jandarmii montani
Jandarmii montani au avut astăzi o misiune specială, organizând o drumeție pentru toți preșcolarii din Cavnic.
”Alături de doamnele educatoare, cei mici au pornit într-o aventură plină de voie bună, unde au fost implicați în activități interactive de tip scavenger hunt, s-au bucurat de o tură cu tiroliana și au învățat despre frumusețile și regulile muntelui într-un mod practic și atractiv”, notează Jandarmeria Maramureș într-un comunicat.
La final, toți participanții s-au adunat în jurul focului pentru o slănină friptă, moment savurat de cei mici și de cei mari.
”Jandarmii montani au oferit fiecărui copil câte o diplomă de drumeț, ca semn al curajului, implicării și curiozității de care au dat dovadă”, mai arată sursa citată.
Sursa foto: Jandarmeria Maramureș
Citește și
„Eminescu în culori” – atelier de desen pentru copii în Târgu Lăpuș
















