Violeta Vele – pasiune și un drum spre păstrarea cântecului autentic - 8 minute în urmă
Tudor Marta a fost ales în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal - 2 ore în urmă
Două surori, o pasiune: Gemenele Dana și Teodora Timiș duc mai departe muzica tradițională la vioară - 4 ore în urmă
Intervenție în Vișeu de Jos după apariția unui urs într-o livadă - 4 ore în urmă
„Lada de zestre”: Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” organizează un concert dedicat Zilei Naționale a Portului Tradițional - 4 ore în urmă
La Sighetu Marmației a fost făcută recepția tehnică a Podului peste Tisa - 5 ore în urmă
Clipa de natură - 6 ore în urmă
156 de ani de la nașterea pictorului Thorma János - 7 ore în urmă
Elevii maramureșeni Raul Dobroni și Valer Telcean, pe podium la competiția Young Car Mechanic 2026 - 7 ore în urmă
Un ministru nevăzător propus în viitorul guvern al Ungariei - 9 ore în urmă
Cele mai vechi urme de locuire din Eurasia, pe teritoriul României
Într-un arc de timp care împletește trecutul îndepărtat cu prezentul științific, ipoteza lansată de Constantin S. Nicolăescu-Plopșor în anii ’60, privind existența unor hominizi pe teritoriul României acum două milioane de ani, renaște ca o mărturie a viziunii și curajului său intelectual. Aceasta, de mult considerată o teorie căzută în uitare, a fost confirmată de un studiu recent publicat în prestigioasa revistă Nature Communications, în urma unei analize minuțioase realizate de o echipă internațională.
Descoperirile de la Valea lui Grăunceanu, în județul Vâlcea, au fost reevaluate cu metode moderne, iar datările uraniu-plumb au plasat fosilele la o vechime de cel puțin 1,95 milioane de ani. Totuși, cele mai impresionante revelații vin din inciziile găsite pe oasele fosile, urme care confirmă intervenția unor hominizi capabili să utilizeze unelte pentru tranșarea animalelor. Aceste dovezi marchează situl drept cel mai vechi loc din Europa cu activitate antropică documentată.
Pentru arheologia românească, această descoperire reprezintă o piatră de hotar, reafirmând importanța siturilor preistorice autohtone în dezbaterea privind migrațiile timpurii ale hominizilor din Africa spre Eurasia. Mediul specific de silvo-stepă și fauna impresionantă, incluzând strămoși ai girafelor și primate dispărute, conturează un tablou ecologic fascinant, care a găzduit aceste grupuri timpurii de hominizi.
Totuși, misterul planează: cine erau acești locuitori? Lipsa artefactelor litice și raritatea fosilelor umane din acea perioadă complică identificarea speciei, ipotezele oscilând între Homo erectus și strămoșii săi direcți.
Descoperirea nu doar completează un capitol al istoriei evolutive, ci deschide noi întrebări despre migrațiile timpurii, adaptabilitatea și dispariția acestor grupuri. Ca o comoară dezgropată din straturile timpului, Valea lui Grăunceanu luminează un trecut învăluit în mister și reafirmă rolul fundamental al cercetării locale în marile întrebări ale umanității.















