În fiecare an, pe 17 martie este pomenit Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu. Este considerat a fi patronul tuturor vieţuitoarelor care au hibernat în subteran sau au stat ascunse sub coaja copacilor şi care se trezesc, acum, la viaţă.
Sărbătoarea cunoscută sub numele de Alexii face parte din același ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic în prag de primăvară.
Pe rețelele de socializare, olarul maramureșean Vasile Chira din Cărbunari a postat câteva informații despre această zi, însoțite de o fotografie sugestivă.
„Anul apicol în calendarul popular este pus în legătură directă cu echinocțiile de primăvară si toamnă. Astfel, calendarul apicol este împărțit în două anotimpuri, vară și iarnă .
Vara începe de 17 martie de Alexii (Alexa cel Cald) sau pe 25 de Blagoveștenie (în funcție de zonă).
Iarna începe imediat după Ziua Crucii, 14 Septembrie.
Femeile țineau ziua de Alexie pentru a-și feri copiii de înțepăturile insectelor ori de mușcatura șarpelui”, informează Vasile Chira.
De asemenea, pe pagina Muzeului Satului Baia Mare, muzeograf Gabriela Filip explică mai pe larg semnificația acestei zile:
17 Martie – Sfântul Cuvios Alexie, „Omul lui Dumnezeu”, Alexiile, Moș Alexe, Ziua Șarpeului, Ziua Peștelui, Alexă cel cald
„Astăzi să afumă în casă cu tămâie, da lucru în casă nu să face. Nu să spală haine, nu să țăsă, nu să coasă, că zâce că atrage gonjâle cătă casă.” (Dochia B., Lăpuș)
Alexie, reprezentare mitică sezonieră și patron al viețuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi și sub scoarța copacilor, sub pietre sau în ape, deține la brâu două chei. Cu una dintre chei deschide Pământul în preajma echinocțiului de primăvară (17 martie) și îl încălzește pentru a slobozi vietățile care au iernat, iar cu cealaltă cheie închide pământul în preajma echinocțiului de toamnă, de Ziua Crucii (14 septembrie).
În credința populară, se spune că, dacă gângăniile vor ieși înainte de Alexie, primăvara va fi lungă și friguroasă. Tot în această zi încep a cânta broaștele și a se întoarce berzele și cocostârcii.
În zorii zilei de Alexii, se greblau și măturau ogrăzile și livezile, iar gunoaiele și resturile vegetale se aprindeau în credința că livezile vor fi ferite de insecte, semănăturile de secete, oamenii și vitele de șerpi. În același scop, se înconjurau cu cârpe aprinse și tămâie pomii, casele și anexele gospodăriei, realizând adevărate cercuri magice peste care șerpii, insectele, broaștele nu puteau trece.
Focurile de Alexii reprezentau o purificare rituală a spațiului înconjurător și sprijineau Soarele să depășească momentul critic al echinocțiului de primăvară.
În unele zone, în această zi nu se rostea cuvântul șarpe, oamenii vorbind despre el cu respect, numindu-l: „Cel ce se târăște, Gânganie, Domn”, pentru ca șerpii să nu atace animalele din gospodărie.
Legenda lui Alexie: Dumnezeu ar fi strâns toate insectele într-o ladă, pe care apoi a dat-o lui Alexie pentru a o arunca în mare. Ajuns pe malul mării, Alexie deschide din curiozitate lada și astfel toate gângăniile și insectele încep din nou să se răspândească pe pământ, în apă, pe ierburi și în copaci. De atunci, „nu numai Pământul, ci chiar apa mării e plină de tot felul de jigănii și gângănii”.
Supărat pentru că nu l-a ascultat, Dumnezeu l-ar fi prefăcut pe Alexie în cocostârc pentru a aduna, între 17 martie și 14 septembrie, toate insectele împrăștiate pe pământ, până când acestea se vor refugia în căldura pământului.
Foto: Vasile Chira
