Share
„Târg de mărțisor” organizat în Târgu Lăpuș

„Târg de mărțisor” organizat în Târgu Lăpuș

Și în acest an, în Târgu Lăpuș se organizează „Târg de mărțisor”.

Acesta se va desfășura în perioada 24 februarie – 10 martie, locația fiind piațeta din fața Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiș”.

„Primăvara începe cu un gest mic, dar plin de suflet. Cu un șnur alb-roșu, cu o floare dăruită din inimă, cu un zâmbet oferit celor dragi.

Astfel, vă invităm cu drag la „Târgul de Mărțișor”, în perioada 24 februarie – 10 martie 2026, pentru a întâmpina împreună primăvara. Data de 24 februarie marchează începutul primăverii, fiind și ziua de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, un prilej perfect pentru a celebra tradiția, afecțiunea și bucuria de a dărui.

Veți descoperi mărțișoare delicate: brățări, broșe, bijuterii, flori parfumate și cadouri alese cu grijă, perfecte pentru a aduce un zâmbet și a celebra femeile dragi din viața noastră”, transmite Descoperă Țara Lăpușului.

Foto – Descoperă Țara Lăpușului


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu