Share
Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare, alături de elevul Paul Roman Zah, vor susține un recital inedit la Colegiul de Arte Baia Mare

Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare, alături de elevul Paul Roman Zah, vor susține un recital inedit la Colegiul de Arte Baia Mare

Vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 17:00, în Sala Rotary a Colegiului de Arte Baia Mare va avea loc concertul simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare, sub bagheta dirijorului Ștefan Novák, avându-l ca solist pe Paul Roman Zah, elev în clasa a X-a la Liceul Internațional Baia Mare, îndrumat de doamna prof. de pian Adriana Balaj.

Recitalul promite o incursiune în universul clasicismului vienez, incluzând opere cunoscute ale compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart.

Scopul acestui eveniment este nu numai educațional, ci și caritabil, întrucât își propune să sprijine accesul la educația nonformală pentru un elev cu posibilități reduse, prin intermediul taberelor și activităților organizate de YMCA Baia Mare pe perioada verii.

La finalul concertului, publicul doritor este invitat să participe la recepția din foaierul sălii, unde va avea loc un moment de dialog, recunoștință și mulțumiri.

Locurile în sală sunt limitate, iar cei care doresc să participe sunt rugați să confirme prezența aici.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu