Dumitru Fărcaș va primi titlul de cetățean de onoare al județului
Dumitru Fărcaș va primi titlul de cetățean de onoare al Maramureșului. Proiectul de hotărâre a fost votat la ședința ordinară din 26 aprilie a Consiliului Județean. În expunerea de motive, președintele Gabriel Zetea a subliniat faptul că evenimentul Zilele Maramureșului, organizat de Consiliul Județean în perioada 8-13 mai, este un bun prilej de a arăta aprecierea față de unii dintre reprezentanții de marcă ai Maramureșului, unul dintre aceștia fiind maestrul Dumitru Fărcaș, care în 12 mai împlinește 80 de ani. Festivitatea de acordare a distincției va fi organizată în cadrul Zilelor Maramureșului, într-un moment stabilit de comun acord cu Dumitru Fărcaș.













