La 3 septembrie 1940, Baia Mare trăia una dintre cele mai tensionate zile din istoria sa modernă. Cu numai câteva zile înainte, prin Dictatul de la Viena, România fusese obligată să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, iar Baia Mare se afla printre orașele care urmau să intre sub noua administrație.
Pentru oamenii de aici, schimbarea nu însemna doar o frontieră trasată pe hartă. Armata și o parte a administrației românești trebuiau să se retragă, arhivele și bunurile importante erau evacuate, iar numeroase familii se întrebau dacă să rămână sau să plece. Situația era cu atât mai complicată cu cât Baia Mare era unul dintre marile centre miniere și metalurgice ale României. Aurul și instalațiile de prelucrare deveniseră bunuri strategice care trebuiau protejate.
Documentele epocii arată că, după Dictatul de la Viena, valorile și arhiva Oficiului Aurului din Baia Mare trebuiau evacuate, iar produsele bogate în metal prețios urmau să fie trimise spre alte centre din țară. În total, au fost scoase din zonă aproximativ 210 tone de produse bogate în aur și argint și 625 de kilograme de aur fin aparținând Băncii Naționale.
La 3 septembrie, un raport militar consemna că evacuarea minelor de aur și a instalațiilor de electroliză de la Baia Mare întâmpina dificultăți. Pentru urgentarea operațiunii au fost trimise în zonă 200 de vagoane și 20 de camioane. A doua zi, retragerea a continuat la o scară și mai mare. Documentele vorbesc despre sute de vagoane folosite pentru transportarea materialelor, a unor instituții și a elementelor considerate importante pentru industrie și apărare.
În paralel, și populația reacționa. Între 31 august și 3 septembrie au avut loc manifestații împotriva Dictatului de la Viena, inclusiv în Baia Mare și în alte localități din regiune. Pentru locuitori, vestea cedării teritoriului însemna nesiguranță, teamă și sentimentul că viața lor urma să se schimbe radical în numai câteva zile.
Nici serviciile publice nu au rămas pe loc. La 3 septembrie a început și evacuarea pompierilor militari din nordul Transilvaniei, secția din Baia Mare fiind trimisă spre Lugoj.
Un detaliu grăitor al acelor zile este că ziarul băimărean „Cronica” și-a încetat apariția la 28 august 1940, cu doar două zile înainte de Dictatul de la Viena, iar redactorii săi au ajuns ulterior în refugiu, publicația reapărând pentru scurt timp, în 1941, la Bacău. Tocmai de aceea este atât de greu să găsim un ziar românesc băimărean care să descrie direct acele zile. Principala publicație locală tocmai încetase să apară.
Armata ungară avea să intre în Baia Mare la 7 septembrie 1940. Așadar, în ziua de 3 septembrie, orașul nu fusese încă ocupat, dar realitatea schimbării devenise deja imposibil de ignorat. Trenurile plecau încărcate. Aurul era mutat spre sud. Instituțiile își strângeau arhivele. Militarii și funcționarii primeau ordine de evacuare, iar oamenii protestau pe străzi.
Baia Mare încă aparținea României, dar timpul până la schimbarea administrației se măsura deja în ore.
Sursa FOTO: Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș / Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu – Colecția de periodice, „Universul”, anul 57, nr. 245, septembrie 1940.
Vasile Petrovan
