Există povești și povești. Cea a lui Gavril Becheș pare aproape ireală, deoarece este atât de puțin cunoscută. S-a născut în Groșii Țibleșului, a fost tâmplar și a învățat singur să transforme bucăți de sticlă în oglinzi de telescop de o precizie ieșită din comun. A murit în 1998, departe de țară. Aproape trei decenii mai târziu, Uniunea Astronomică Internațională a pus numele maramureșeanului pe un asteroid care se deplasează între Marte și Jupiter: (782609) Becheș.
Povestea lui merită spusă mai ales pentru că începe departe de laboratoare, universități și observatoare celebre.
Gavril Becheș s-a născut la 13 decembrie 1939, în Groșii Țibleșului, Maramureș. Informația apare într-un studiu amplu dedicat lui de inginerul Mircea Pteancu, unul dintre oamenii care l-au cunoscut îndeaproape și i-au folosit oglinzile. Copilăria lui Becheș a trecut prin anii grei de după război, iar meseria pe care și-a ales-o a fost una cât se poate de pământească: tâmplăria. Din această muncă avea să-și câștige existența aproape întreaga viață. Numai că tâmplarul din Groșii Țibleșului privea foarte des în sus, spre imensitatea cerului.
Citea tot ceea ce putea găsi despre știință, de la almanahuri până la revista „Știință și Tehnică”, iar astronomia l-a subjugat definitiv. Problema era una pe care generațiile de astăzi o înțeleg greu. Acum poți comanda în câteva minute un telescop de pe internet. În România anilor ’60 și ’70, un instrument astronomic bun era aproape imposibil de procurat pentru un om obișnuit. Isteț fiind, a găsit o soluție foarte simplă de spus dar incredibil de grea de realizat: dacă nu putea cumpăra telescopul, avea să-l construiască. Și pentru asta trebuia mai întâi să învețe optică.
Prima încercare serioasă a făcut-o chiar pe când se afla încă în Groșii Țibleșului. A luat un disc de sticlă gros de numai șase milimetri și a început să-l șlefuiască. A obținut o oglindă concavă cu diametrul de 15 centimetri și distanța focală de un metru și jumătate. Nu era o capodoperă optică. Nici nu avea cum să fie. Dar montată într-un suport din lemn și folosită cu un ocular de microscop, oglinda a produs imagini suficient de bune încât să-i confirme că se poate.
Există chiar un detaliu aproape neverosimil în istoria începuturilor sale. Una dintre primele oglinzi cu adevărat utilizabile avea numai 72 de milimetri diametru și fusese făcută din fundul unei sticle de sifon. Cu acea bucată de sticlă șlefuită au putut fi observate Luna, Jupiter, Saturn, galaxia Andromeda, nebuloasa inelară M57 și chiar o cometă. Poate că aici se înțelege cel mai bine omul. Alții vedeau un fund de sticlă. El vedea începutul unui telescop.
În 1977, Gavril Becheș se mută împreună cu familia la Timișoara. Acolo întâlnește oamenii care aveau să formeze una dintre cele mai interesante comunități de astronomi amatori din vestul României: profesorul și medicul Oliver Pop, Beny Olah, Doru Drăgan, Ioan Stejar, Octavian Stănescu, Nicolae Reinholz, Mircea Pteancu și alții. Apartamentul familiei Becheș se transformă treptat într-un mic atelier de optică astronomică.
Una dintre băi ajunge să adăpostească masa de șlefuit, borcanele cu abrazivi, smoala pentru polisare, pensule, cuțite, furtune și diferite materiale necesare procesului. O cameră devine simultan bibliotecă și laborator, cu aparatele pe care le construia pentru verificarea suprafețelor optice.
Aici trebuie făcută o precizare pentru cititorul care nu a văzut niciodată cum se construiește o oglindă astronomică. Oglinda principală a unui telescop reflector nu seamănă, din punct de vedere al preciziei cerute, cu oglinda pe care o avem în baie. Suprafața ei trebuie modelată astfel încât razele de lumină venite de la un obiect aflat la distanțe astronomice să fie adunate într-un punct extrem de precis. O deformare microscopică poate transforma o stea clară într-o pată. De aceea, șlefuirea este numai începutul. Urmează polisarea, măsurarea, corectarea formei, din nou măsurarea și uneori zeci de reveniri asupra aceleiași suprafețe. Aici Becheș a devenit extraordinar.
Împreună cu mecanicul de precizie Beny Olah, Becheș a construit un aparat complex de testare de tip Foucault. Dispozitivul permitea măsurarea deplasărilor de ordinul miimilor de milimetru. Folosea și rețele Ronchi, măști Couder, diferite surse de lumină și alte metode prin care putea „citi” imperfecțiunile unei suprafețe optice. A ajuns să combine mai multe procedee într-un sistem pe care l-a numit FOROMAX, nume construit din Foucault, Ronchi și Maksutov.
Procesul era meticulos. Mai întâi verifica discul de sticlă pentru eventuale tensiuni interne. Îl șlefuia și îl aducea la forma dorită, urma polisarea, apoi căuta astigmatismul, neregularitățile de margine și defectele microscopice. Abia după obținerea unei suprafețe sferice foarte bune începea partea dificilă: parabolizarea.
Nu se mulțumea nici cu rezultatul de pe bancul optic. Oglinda era montată provizoriu într-un instrument și încercată pe cer: pe Lună, Soare, planete și stele. Becheș compara ceea ce îi spuneau aparatele cu ceea ce vedea efectiv în imaginea unei stele. Și nota totul. Registrele sale conțineau măsurători, observații și fotografii ale suprafețelor aflate în diferite etape de lucru. Dacă rezultatul nu era suficient de bun, oglinda revenea la corectare. Uneori încă o dată. Alteori de zeci de ori.
Pentru o oglindă de 250 mm aparținând astronomului Martin Stangl, documentarea lui Mircea Pteancu consemnează 50 de reprize succesive de parabolizare și corectare până când a fost mulțumit de rezultat. Asta nu mai era bricolare. Era optică de precizie făcută de un autodidact într-un apartament.
Potrivit inventarului realizat de Mircea Pteancu, Gavril Becheș a executat 60 de oglinzi parabolice, cu diametre de la 72 până la 300 de milimetri și cu configurații foarte diferite. Uniunea Astronomică Internațională confirmă astăzi, în motivația oficială a asteroidului care îi poartă numele, că a realizat și testat zeci de oglinzi de mare precizie, multe dintre ele fiind dăruite astronomilor amatori.
Oglinzile lui au ajuns la telescoape din Timișoara, Arad, Zădăreni, Satu Mare, Oradea, Turnu Severin, Ungaria și Austria. Una dintre ele, de 160 mm, a fost montată pe telescopul lui Mircea Pteancu prezentat în 1990 la Simpozionul Național de Astronomie de la Arad și considerat primul telescop Dobson construit în România. O altă oglindă, de 190 mm, a ajuns în telescopul cunoscut drept „Dragonul Verde”, construit de Csillag Attila. Pentru Nicolae Reinholz a realizat mai multe oglinzi, inclusiv una de 300 mm destinată observatorului particular de la Zădăreni.
Una dintre cele mai puternice confirmări ale nivelului la care ajunsese autodidactul din Maramureș este legată de Observatorul Astronomic din Timișoara. Sursele comunității astronomice consemnează că, după deteriorarea unei oglinzi originale Zeiss în timpul unei operațiuni de realuminizare, s-a apelat la Gavril Becheș. El a lucrat la o oglindă de aproximativ 300 mm pentru reflectorul Cassegrain al observatorului. În studiul biografic dedicat lui sunt menționate chiar două oglinzi cu perforație centrală de 300 mm pe care le-a parabolizat pentru observatorul timișorean.
Gândiți-vă puțin la contrast. Nu vorbim despre un absolvent al unei mari facultăți de optică, cu un laborator construit în jurul lui. Vorbim despre un tâmplar născut în Groșii Țibleșului, care începuse singur, cu reviste și bucăți de sticlă, iar după ani de studiu ajunsese omul la care se apela pentru componentele unui telescop profesionist.
La sfârșitul anilor ’80, Becheș a mers și mai departe. A încercat să convingă conducerea Întreprinderii Optice Timișoara să introducă în producție un telescop Maksutov-Cassegrain cu apertura de 140 mm. A pus la dispoziție documentație, a oferit asistență fără plată și a colaborat la proiectarea optică și la realizarea componentelor principale. Un prototip a fost construit și, potrivit mărturiei lui Mircea Pteancu, ca aspect amintea de instrumentele firmelor occidentale Meade și Celestron. Proiectul nu a ajuns însă la maturitatea tehnică necesară pentru producția de serie.
Privită astăzi, tentativa spune enorm despre ambiția lui. Nu voia doar un telescop pentru el. Își imagina că România ar putea fabrica instrumente astronomice moderne.
Un alt amănunt spune ceva despre foamea lui de cunoaștere. Din 1965 a început să primească revista americană Sky & Telescope, ajutat inițial de prietenul său Grigore Birtoc, emigrat în Statele Unite. A păstrat abonamentul până la moarte, vreme de aproximativ 33 de ani. Colecția sa cuprindea numere ale revistei din 1958 până în 1998 și era legată în volume cu coperți tari. Profesorul Oliver Pop spunea că, într-o anumită perioadă comunistă, Becheș ar fi fost unul dintre cei doi abonați români la Sky & Telescope, celălalt fiind Biblioteca Academiei, iar uneori chiar singurul.
Cert este că literatura pe care o strângea nu rămânea încuiată într-un dulap. O împrumuta. Dădea reviste, cărți, componente și chiar oglinzi. În anii în care accesul la asemenea informații era extrem de dificil, apartamentul lui devenise un fel de bibliotecă informală pentru astronomii amatori. Și călătorea. Doru Drăgan își amintește că, în anii ’70, Gavril Becheș pleca cu trenul prin țară pentru a-i întâlni pe pasionații de astronomie: Suceava, Iași, București, Bacău, Târgoviște și, semnificativ pentru noi, Baia Mare. Era maramureșean și nu uitase drumul spre nord.
Desigur, era și observator. Uniunea Astronomică Internațională amintește în prezentarea oficială că a făcut observații solare și a participat la observații publice. Documentarea lui Mircea Pteancu merge mult mai departe: Luna, planetele, stelele duble, obiectele Messier, cometa Halley și Hale-Bopp se regăseau printre țintele sale. Soarele îl fascina în mod special. Pentru asta și-a construit o oglindă de 270 mm, F/6, și a realizat sute de observații în lumină albă asupra petelor solare, grupurilor de pete, faculelor și granulației fotosferei.
Ca informația să fie completă, maramureșeanul nostru traducea. Împreună cu Oliver Pop și Mircea Pteancu a lucrat la traducerea în română a tratatului francez Lunettes et Télescopes, de André Danjon și André Couder, una dintre lucrările clasice ale opticii astronomice. A colaborat și la cercetări cu cadre universitare de la Institutul Politehnic din Timișoara. Ca și cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, lucra la o carte proprie despre obținerea și controlul suprafețelor optice de precizie. Manuscrisul depășise 200 de pagini. În paralel, scria și un roman SF despre contactul cu o civilizație extraterestră. Iar uneori picta.
În 1994, familia Becheș a cumpărat o proprietate în Murani, județul Timiș. Gavril visa să mute acolo instrumentele mari și să-și construiască propriul loc de observație. Avea pregătite discurile de sticlă și proiecta două instrumente impresionante pentru un constructor particular al acelor ani: un Cassegrain de 450 mm pe montură ecuatorială și un Dobson de aproximativ 400 mm, F/4. Din nefericire, nu a mai avut timp. Preocupat și de situația familiei, a plecat la muncă în străinătate, mai întâi în Iugoslavia, apoi în Germania.
La 11 septembrie 1998, aflat în Germania, Gavril Becheș a murit. Avea 58 de ani. A fost înmormântat la Timișoara, în Cimitirul Calea Șagului. Părea sfârșitul unei vieți cunoscute mai ales de un cerc relativ restrâns de astronomi. Numai că povestea nu s-a încheiat acolo.
La 27 martie 2014, programul EURONEAR a descoperit la Observatorul Roque de los Muchachos din insula La Palma un asteroid care a primit inițial desemnarea 2014 FM51. Ani mai târziu, corpul ceresc a primit numărul 782609, iar la 1 septembrie 2025, Working Group for Small Bodies Nomenclature al Uniunii Astronomice Internaționale a aprobat oficial numele: (782609) Becheș.
Motivația oficială este scurtă, aproape austeră. Spune că Gavril Becheș, 1939–1998, a fost un promotor român al astronomiei observaționale, tâmplar și optician autodidact, că a șlefuit și testat zeci de oglinzi de telescop de mare precizie, că multe dintre ele au fost donate astronomilor amatori și că a efectuat observații solare și publice.
Asteroidul se află în centura principală dintre Marte și Jupiter și face o rotație completă în jurul Soarelui în aproximativ 5,44 ani. Orbita sa îl poartă la sute de milioane de kilometri de noi.
Există ceva profund potrivit în această recunoaștere. Gavril Becheș nu a descoperit o planetă. Nu a condus un mare observator. Nu a avut în spate un institut care să-i cumpere echipamente și nici o carieră academică din care astronomia să vină firesc. A fost un băiat din Groșii Țibleșului care a învățat o meserie, a muncit ca tâmplar, a citit enorm și, într-o vreme în care un telescop bun era aproape inaccesibil, a hotărât că nu are nevoie să aștepte ca cineva să-i aducă Universul mai aproape. Și-a construit singur drumul până la el. La început, dintr-o bucată de sticlă, apoi din zeci de oglinzi atât de bune încât prin ele au privit cerul astronomi din mai multe orașe și chiar observatoare.
Astăzi, când un telescop poate fi cumpărat cu câteva clicuri, este greu să înțelegem câtă răbdare încape într-o suprafață optică adusă, micron după micron, către forma corectă. Becheș a făcut asta de zeci de ori, iar multe dintre oglinzile sale nu le-a păstrat. Le-a dat altora, pentru ca și ei să poată vedea Saturn, Jupiter, o nebuloasă sau o stea dublă. Poate acesta este detaliul care îl definește cel mai bine. Nu și-a construit numai propriile ferestre spre cer. Le-a șlefuit și pentru ceilalți. Iar deasupra Groșilor Țibleșului, la sute de milioane de kilometri depărtare, există acum un corp ceresc care poartă numele unui maramureșean. Un nume pornit dintr-un sat de sub Țibleș și înscris, de data aceasta definitiv, pe harta Sistemului Solar.
Sursa FOTO: galaxis.1colony.com
Vasile Petrovan
Citește și:
Moment istoric la NASA. Urmează una dintre cele mai spectaculoase explorări ale Universului
