Uneori, orașele au în fața lor lucruri pe care ajung să nu le mai vadă. Sunt atât de prezente în peisaj încât devin aproape invizibile. Pentru Baia Mare, unul dintre aceste lucruri este uriașul coș al fostului combinat Phoenix-Cuprom, construcția de 351,5 metri care domină orașul de peste trei decenii. Îl vedem de la kilometri depărtare, îl folosim drept reper, îl fotografiem uneori și ne întrebăm, din când în când, ce ar putea deveni.
Poate că tocmai a apărut o idee la care merită măcar să ne gândim. În estul Germaniei, între Berlin și Dresda, compania GICON construiește o instalație eoliană care va ajunge la aproximativ 365 de metri până la vârful palei. Butucul turbinei va fi la 300 de metri deasupra solului. Explicația este simplă: la asemenea înălțimi, vântul poate fi mai puternic și mai constant decât la nivelurile folosite de turbinele eoliene obișnuite. Turbina-pilot are o putere de 3,8 MW, iar constructorul estimează o producție de cel puțin 18 milioane kWh pe an, suficientă, după calculul GICON, pentru aproximativ 6.000 de gospodării.
Și atunci este aproape imposibil să nu faci comparația.
Nemții construiesc un turn uriaș pentru a ridica o turbină la 300 de metri. Noi avem deja, în Baia Mare, o construcție de 351,5 metri. Coșul de dispersie al fostului Cuprom a fost terminat în 1995. Documentația tehnică citată în studii de specialitate indică o înălțime de 351,5 metri, un diametru de aproximativ 13,5 metri în partea inferioară și 2,5 metri la partea superioară. A fost construit pentru dispersarea la mare altitudine a emisiilor fostei industrii metalurgice.
Nu sunt inginer constructor și nici specialist în turbine eoliene și tocmai de aceea nu voi spune că soluția este simplă: „punem o elice în vârful turnului și producem curent”. Ar fi o concluzie pripită.
O turbină modernă de asemenea dimensiuni este enormă. Cea care va fi instalată pe turnul GICON are un rotor cu diametrul de aproximativ 126 de metri, iar ansamblul turbinei instalației-pilot are în jur de 230 de tone. Sunt conștient că forțele dinamice produse de rotor, vibrațiile, momentele de încovoiere și solicitările transmise structurii sunt cu totul diferite de cele pentru care a fost proiectat un coș industrial.
Prin urmare, nimeni nu poate afirma astăzi că turnul Phoenix poate susține o asemenea turbină. Poate că nu. Poate că ar necesita consolidări atât de costisitoare încât proiectul n-ar avea niciun sens economic. Dar înainte de a spune „nu se poate”, am putea afla ceva mult mai simplu, ca de exemplu: Cât vânt avem, de fapt, la 300 sau 350 de metri deasupra Băii Mari? Aici mi se pare că administrația locală ar putea face primul pas.
Turnul există deja. În loc să ridicăm un catarg de măsurători de sute de metri, am putea analiza posibilitatea montării pe construcția existentă a unor senzori anemometrici la mai multe niveluri: 100, 150, 200, 250, 300 și, dacă tehnic este posibil, aproape de 350 de metri. Un program serios de măsurători timp de cel puțin un an ne-ar spune ce acum doar presupunem.
Exact așa procedează și germanii. Pentru dezvoltarea tehnologiei lor de mare altitudine au folosit un catarg de măsurători de 300 de metri echipat cu zeci de instrumente, tocmai pentru a afla cum se modifică viteza și caracteristicile vântului odată cu înălțimea. Iar aici apare un detaliu foarte interesant.
Baia Mare nu este considerată, în documentele energetice mai vechi, o zonă eoliană spectaculoasă. Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă al municipiului, actualizat în 2019, spunea explicit că, pe baza hărților disponibile pentru vântul măsurat la aproximativ 50 de metri, în Baia Mare nu se identificau zone cu potențial eolian valorificabil. Alte documente locale vorbesc despre viteze medii anuale ale vântului în jurul valorilor de 3-3,8 m/s. Numai că tocmai aici se află ideea proiectului german.
GICON nu ridică turbina la 300 de metri pentru că este spectaculos să construiești ceva atât de înalt. O ridică tocmai pentru a exploata vânturile care nu pot fi valorificate suficient la înălțimile obișnuite. Compania susține că, în locațiile studiate, producția unei turbine ridicate la asemenea altitudine poate ajunge mult peste cea a unei instalații similare montate mai jos. Asta nu înseamnă că același lucru se întâmplă automat și la Baia Mare. Totuși, eu cred că ar merita măsurat.
Cât curent ar putea produce? Aici trebuie să fim foarte atenți cu cifrele. Nu există în acest moment măsurători publice suficient de detaliate ale vântului la 300-350 de metri chiar pe platforma Cuprom din care să putem calcula onest producția unei turbine. Orice cifră exactă dată astăzi ar fi mai degrabă ghicită. Putem însă vorbi despre scenarii orientative.
O turbină de 3,8 MW, precum cea montată în Germania, dacă ar funcționa într-un amplasament cu un factor de capacitate de numai 25%, ar produce aproximativ 8,3 GWh de energie într-un an. La un factor de 35%, producția ar urca spre 11,7 GWh anual.
Pentru comparație, GICON estimează pentru amplasamentul său german cel puțin 18 GWh pe an, ceea ce înseamnă un factor de capacitate de peste 50%, o performanță foarte ridicată, posibilă tocmai datorită condițiilor de vânt pe care compania spune că le-a măsurat la mare altitudine. Dacă am folosi aceeași convenție a germanilor, potrivit căreia 18 GWh acoperă consumul a aproximativ 6.000 de gospodării, atunci 8-12 GWh ar însemna, foarte aproximativ, energia anuală pentru 2.700-4.000 de gospodării.
Repet însă: acestea nu sunt estimări pentru Baia Mare. Sunt doar exemple care arată ordinul de mărime despre care vorbim dacă măsurătorile ar demonstra că există suficient vânt.
Și mai apare o coincidență interesantă. Pe fosta platformă Cuprom există deja un proiect pentru realizarea unei capacități fotovoltaice. Anunțul privind procedura de mediu pentru parcul fotovoltaic de pe Aleea Electrolizei este public, iar proiectele prezentate anterior pentru zonă însumau peste 20 MW instalați. Exact aceasta este una dintre ideile promovate și de GICON: combinarea energiei solare cu energia eoliană de mare altitudine. Soarele produce ziua și mai ales vara, vântul are un alt profil, iar cele două surse se pot completa într-un sistem hibrid.
Dintr-odată, vechea platformă industrială a Băii Mari ar putea fi privită dintr-o perspectivă complet diferită. Locul în care, timp de decenii, s-au produs metale și poluare ar putea deveni cândva un loc în care se produce energie curată. Iar turnul construit pentru a împrăștia în atmosferă gazele industriei grele ar putea primi o funcție nouă sau, dacă transformarea lui directă nu este posibilă, ar putea măcar servi pentru cercetarea vântului de mare altitudine și deveni reperul unui nou proiect energetic. Mi se pare o răsturnare de simboluri extraordinară.
Nu spun „construiți turbina”. Spun „studiați ideea”. De aceea m-aș adresa administrației locale din Baia Mare cu o propunere mult mai modestă decât pare la prima vedere. Nu cumpărați o turbină. Nu anunțați un proiect de zeci de milioane de euro. Nu promiteți că turnul Phoenix va deveni centrală eoliană. Faceți mai întâi un studiu. Discutați cu Universitatea Tehnică, cu specialiști în structuri înalte, cu experți în energie eoliană, cu proprietarii terenurilor și ai construcțiilor de pe fosta platformă și, de ce nu, chiar cu firme care dezvoltă tehnologia eoliană de mare altitudine. Verificați starea structurală a coșului. Măsurați vântul timp de un an la 200, 250, 300 și 350 de metri. Calculați producția posibilă. Calculați costurile. Abia apoi trageți concluzia. S-ar putea ca rezultatul să fie: nu merită. Și ar fi un răspuns perfect legitim.
Dar s-ar putea și ca datele să ne surprindă, mai ales că Baia Mare are deja ceea ce alte proiecte energetice trebuie să construiască de la zero pentru a afla ce se întâmplă atât de sus: o structură care ajunge la 351,5 metri.
Nu știu dacă turnul Phoenix poate deveni vreodată suport pentru o turbină. Nimeni nu poate spune asta responsabil fără calcule inginerești serioase. Știu însă că el poate deveni punctul de plecare al unei întrebări. Și uneori proiectele mari exact așa încep. Nu cu certitudinea că se poate, ci cu cineva care privește un lucru vechi, construit pentru o lume care a dispărut, și întreabă: „Dar dacă l-am folosi pentru lumea care vine?”
Din informațiile publice pe care le-am găsit, turnului Phoenix i-au fost propuse de-a lungul timpului mai multe utilizări, de la obiectiv turistic și iluminat arhitectural până la sporturi extreme. Nu am găsit însă o propunere documentată privind folosirea lui pentru exploatarea energiei eoliene la mare altitudine. Ideea ne-a venit privind proiectul pe care germanii îl testează acum.
Vasile Petrovan
