Share
David Popovici, cel mai rapid din serii la 100 m liber, la Europenele de la Paris

David Popovici, cel mai rapid din serii la 100 m liber, la Europenele de la Paris

David Popovici a început în forță Campionatele Europene de înot de la Paris. Românul a câștigat seria sa de la 100 de metri liber și s-a calificat în semifinale cu cel mai bun timp al tuturor participanților: 47,13 secunde.

Rezultatul reprezintă și cea mai bună performanță a lui David din acest sezon, după 47,52 la Campionatele Naționale și 47,26 la Trofeul Sette Colli de la Roma.

În seria de la Paris, Popovici a controlat cursa și a încheiat cu un avans important față de croatul Jere Hribar, cronometrat în 47,80. Acesta a avut al doilea rezultat al seriilor, în timp ce spaniolul Luca Hoek Le Guenedal a înotat în 47,90, iar maghiarul Kristof Milak în 47,92. Egor Kornev, unul dintre adversarii importanți ai românului, a intrat în semifinale cu 47,97.

Cele 47,13 secunde reprezintă însă doar primul pas spre medalii. Seriile sunt, în general, curse în care marii favoriți încearcă să obțină calificarea fără să consume toate resursele, astfel că adevărata luptă pentru podium începe odată cu semifinalele.

David Popovici vine la Paris din postura de campion mondial en titre la 100 m liber. La Mondialele de la Singapore, din 2025, românul a cucerit aurul în 46,51 secunde, timp care reprezintă recordul european al probei. Și la Campionatele Europene are deja o istorie impresionantă, unde a câștigat titlul continental la 100 m liber în 2022, la Roma, când a stabilit fostul record mondial de 46,86 secunde, și și-a apărat titlul în 2024, la Belgrad. La ambele ediții a cucerit aurul și la 200 m liber.

Parisul are, de asemenea, o semnificație aparte pentru cariera sa. Tot aici, la Jocurile Olimpice din 2024, David Popovici a devenit campion olimpic la 200 m liber și a câștigat medalia de bronz la 100 m liber.

Românul revine în bazin în această seară pentru semifinalele de la 100 m liber. Dacă trece de această etapă, va lupta miercuri pentru un nou titlu european. Prima cursă a transmis însă deja un semnal clar: David Popovici este din nou cel mai rapid după serii și rămâne unul dintre principalii favoriți la aur.

Sursa FOTO: GigiSport

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu