O decizie venită de la Luxemburg readuce în atenție una dintre cele mai controversate probleme ale justiției românești din ultimii ani: prescripția, adică situația în care trecerea unui anumit interval de timp poate face ca un proces penal să nu mai poată continua.
Pe 16 iulie 2026, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a dat o hotărâre importantă în cauza cunoscută drept „Lin II”. Pe scurt, judecătorii europeni au pus o limită modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat regulile prescripției în România.
Miza este mare. În ultimii ani, problema prescripției a dus la închiderea unor dosare penale și la anularea unor condamnări, inclusiv în cauze legate de fraude cu fonduri europene. În unele situații, procese care au durat ani s-au terminat fără ca instanța să mai ajungă la o hotărâre definitivă asupra acuzațiilor.
Disputa pornește de la perioada 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 și de la modul în care Înalta Curte a considerat că trebuie aplicate regulile privind prescripția. CJUE spune acum că această interpretare nu poate fi folosită în anumite dosare în care este implicat dreptul european, dacă rezultatul este un risc ca fraude grave cu bani europeni sau fapte grave de corupție legate de acestea să rămână nepedepsite. Tradus în limbaj simplu, mesajul de la Luxemburg este puternic: dacă regula stabilită de Înalta Curte intră în conflict cu dreptul Uniunii Europene în aceste cauze, judecătorul român trebuie să respecte dreptul european, nu interpretarea ÎCCJ.
Aici apare și partea delicată pentru instanța supremă. Înalta Curte este tocmai instituția care trebuie să ofere direcție instanțelor din România și să contribuie la aplicarea unitară a legii. Acum, într-o problemă extrem de importantă, judecătorii pot ajunge să fie obligați să nu urmeze interpretarea venită de la vârful justiției românești.
Decizia pune inevitabil presiune și asupra Liei Savonea, președinta Înaltei Curți. Instituția pe care o conduce se află din nou în centrul unei controverse legate de prescripție, după ce această problemă a produs efecte majore în dosare penale. Nu vorbim despre o simplă ceartă între juriști. Atunci când un dosar se încheie prin prescripție, procesul poate înceta fără ca instanța să mai stabilească printr-o hotărâre definitivă dacă acuzațiile sunt sau nu dovedite. Iar consecințele au fost deja vizibile. Au existat cauze în care condamnări au fost înlăturate după aplicarea regulilor privind prescripția, inclusiv dosare referitoare la bani europeni.
Tocmai de aceea, hotărârea CJUE ridică o întrebare incomodă pentru Înalta Curte: cum s-a ajuns la o interpretare cu asemenea efecte, dacă acum judecătorilor li se spune că, în anumite dosare, trebuie să o lase neaplicată pentru a respecta dreptul european?
Hotărârea de la Luxemburg nu înseamnă că toate dosarele închise prin prescripție vor fi redeschise și nici că prescripția dispare din legislația românească. Efectele trebuie analizate în funcție de fiecare situație și de regulile europene aplicabile. Important este însă precedentul creat: Înalta Curte nu mai poate avea ultimul cuvânt atunci când interpretarea sa intră în conflict cu dreptul Uniunii Europene.
Pentru public, dincolo de toate formulele juridice, problema este mult mai simplă. Oamenii se așteaptă ca un dosar penal să se termine, pe cât posibil, printr-un răspuns clar: acuzațiile au fost dovedite sau nu. Când procese importante se termină după ani de judecată din cauza prescripției, iar apoi CJUE spune că interpretarea folosită nu poate fi aplicată în anumite cauze europene, credibilitatea instituțiilor din justiție are de suferit.
Iar pentru Înalta Curte condusă de Lia Savonea, decizia din 16 iulie este greu de trecut cu vederea. Luxemburgul a trasat o limită clară într-o problemă cu efecte directe asupra dosarelor penale, iar întrebările despre modul în care instanța supremă a gestionat problema prescripției vor continua.
Vasile Petrovan
Citește și:
Noul Cod al Urbanismului, adoptat de Camera Deputaților. Ce se schimbă pentru cetățeni și primării
