Anul Nou este momentul în care oamenii din toată lumea fac același lucru: mănâncă mai mult decât ar trebui, fac promisiuni curajoase și spun, cu o speranță sinceră: „de data asta va fi altfel”. Nu e doar o petrecere. Este un obicei vechi de mii de ani, născut dintr-o nevoie foarte omeneasc, a nevoii de început.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au simțit că viața are nevoie de pauze și reporniri. Înainte de ceasuri și calendare, Anul Nou era legat de natură. În Mesopotamia, el venea primăvara și era un moment serios. În Egipt, Anul Nou însemna revărsarea Nilului, fără apă, nu exista viață. Pentru chinezi, zgomotul și focul aveau rolul de a alunga răul. Ideea era simplă: dacă începi anul bine, poate va fi bine.
Romanii au adus ordine și reguli noi. Au mutat începutul anului în ianuarie, sub semnul lui Ianus, zeul cu două fețe: una spre trecut, alta spre viitor. De atunci, facem același lucru. Ne uităm la ce n-a mers și ne gândim ce-am putea face mai bine, chiar dacă știm că nu va fi ușor.
În timp, ritualurile s-au schimbat. Sacrificiile au fost înlocuite de mese bogate, rugăciunile de urări, iar focul sacru de artificii. Dar sensul a rămas același: Anul Nou este o oprire. O clipă în care timpul pare să stea pe loc și în care ne permitem să sperăm.
Promisiunile de Anul Nou nu sunt un moft modern. Și romanii promiteau zeilor că vor fi mai buni. Azi promitem propriei conștiințe. Nu e atât de important dacă reușim sau nu. Important este că încercăm. Aceste promisiuni spun ceva despre noi: că nu suntem mulțumiți complet și că vrem să fim mai buni.
Anul Nou ne arată și cât de asemănători suntem. Indiferent de țară, cultură sau vârstă, oamenii trăiesc același sentiment de speranță amestecată cu teamă. Uneori sărbătorim zgomotos, alteori în liniște. În vremuri grele, Anul Nou a fost întâmpinat cu tăcere, nu cu artificii, dar mereu cu dorința să fie mai bine decât a fost.
Poate că adevărata magie a Anului Nou nu stă în petrecere, ci în faptul că ne dă voie să lăsăm ceva în urmă. Să închidem un capitol, chiar dacă nu știm sigur cum va fi următorul. Nu timpul are nevoie de începuturi, ci noi.
Și chiar dacă, peste câteva săptămâni, vom uita ce ne-am propus, Anul Nou rămâne o lecție simplă și veche: oamenii trăiesc din speranță. Iar speranța, oricât de fragilă, e uneori suficientă ca să mergem mai departe.
Sursa FOTO: Muzeul Țăranului Român
Vasile Petrovan
