Frații Chindriș au lansat horea „Fost-am om întâi în sat” - 12 minute în urmă
Mesele luate la ore nepotrivite pot afecta ritmul biologic și pot contribui la îmbătrânirea prematură - 2 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în Săptămâna Luminată - 2 ore în urmă
Statul vrea să recupereze direct de la magistrați banii pentru erori judiciare - 2 ore în urmă
Cristian Mungiu revine la Cannes cu un nou film - 2 ore în urmă
La Coaș se organizează cea de-a IV-a ediție a „Balului Coșercilor” - 4 ore în urmă
Salvamont Maramureș – Formația Vișeu, sediu nou pentru intervenții mai rapide și eficiente - 4 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Învierea lui Hristos este unică! - 6 ore în urmă
Pompierii au asigurat liniștea credincioșilor în noaptea de Înviere, la Mănăstirea Sf. Ana Rohia - 6 ore în urmă
Povestea unei tradiții de Paște care a devenit legendă în Germania - 7 ore în urmă
Oana Gheorghiu – Când părerea personală devine politică de stat
Oana Gheorghiu pare să fi uitat că, odată ce urci scările puterii, nu mai vorbești doar în nume propriu. Iar microfonul nu mai este doar un instrument de opinie, ci unul de guvernare. Numită recent viceprim-ministru al României, doamna Gheorghiu și-a inaugurat mandatul cu o declarație care a zguduit liniștea deja fragilă din sistemul judiciar.
Într-un interviu acordat Digi24, vicepremierul a comparat pensiile de serviciu ale magistraților cu „un fel de Caritas”, adăugând că acei bani „se iau de la gura unui copil care se culcă flămând”. O frază dramatică, demnă de o piesă de teatru social, dar complet nepotrivită pentru cineva aflat în vârful executivului.
Ulterior, Gheorghiu a ținut să explice că a fost „doar o opinie personală”. Doar că problema e tocmai aceasta: într-o funcție publică, „părerile personale” devin semnale oficiale. Mai ales atunci când vin de la un vicepremier care are, printre altele, și propriile beneficii viitoare.
Ironia e că nu e prima oară când Oana Gheorghiu se refugiază în scutul „opiniilor personale”. În primăvara acestui an, aceeași doamnă făcea declarații acide la adresa președintelui american Donald Trump, justificându-se ulterior că nu era „om politic”, ci doar un „cetățean liber să spună ce gândește”. Poate că atunci era o scăpare firească, astăzi însă, când semnează documente guvernamentale, libertatea de opinie vine la pachet cu responsabilitatea de funcție.
Și, dacă tot vorbim despre privilegii, ar fi util de amintit că nu doar magistrații au pensii speciale. Diferența e că unii sunt acuzați că „iau de la gura copiilor”, iar alții doar declară, cu seninătate, că au „spus-o ca persoană fizică”.
Statul de drept, se pare, nu se clatină doar de la legi proaste, ci și de la cuvinte aruncate cu lejeritate. Iar în cazul de față, un „Caritas” verbal riscă să devină o datorie morală greu de plătit.
Vasile Petrovan















