Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 8 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 8 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 9 ore în urmă
Exponatul lunii la Muzeul din Baia Mare: un denar al împăratului Traian, vechi de aproape 1.900 de ani - 11 ore în urmă
O veste bună! De astăzi, patru proceduri medicale complexe sunt finanțate la Spitalul Județean din Baia Mare - 12 ore în urmă
Au început lucrările la noul sistem de transport al apei spre Șomcuta Mare - 14 ore în urmă
Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 15 ore în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 15 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 17 ore în urmă
Un nou obiectiv de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului Baia Mare este restaurat - 19 ore în urmă
28 martie1948 – Coaliția dintre social democrați, liberali și maghiari?
În prima zi de Paști, pe 28 martie 1948, în România au avut loc alegeri pentru Marea Adunare Națională, în urma cărora Frontul Democrației Populare (cu sigla Soarele) a obținut un rezultat covârșitor, revendicând 93,2% din voturi, un succes electoral care a consolidat pentru următorii 40 de ani dominația regimului comunist.
Un trecut care revine?
Frontul Democrației Populare (FDP) a fost vehiculul perfect prin care Partidul Comunist Român și-a consolidat puterea. Sub masca unei coaliții „largi”, în care social-democrați, liberali (aripa Bejan), maghiari și țărăniști colaboraționiști își dădeau mâna într-un mare consens național. În realitate, PCR dicta regulile jocului după ce asimilase social democrații și eliminase adevărații adversari liberali. Marcate de fraude masive, alegerile au fost momentul decisiv în care coaliția FDP a devenit pretextul pentru eliminarea oricărei opoziții reale.
După aproape opt decenii, unii dintre noi am putea avea un déjà vu. PSD, PNL și UDMR altădată rivali, sunt acum parteneri de guvernare. Desigur, vremurile s-au schimbat, la fel și contextul internațional, poate chiar mentalitatea politicienilor (deși, aici am putea avea dubii). Dar cum să nu ne întrebăm, cu o ironie amară: oare ne întoarcem în timp?
În anii ‘40, cooperarea dintre comuniști și partidele satelit nu era o alegere, ci o strategie impusă. În prezent, PNL și PSD insistă că alianța lor este o soluție rațională pentru stabilitatea țării. Deși nu mai avem un partid unic, avem o scenă politică în care opoziția reală pare redusă la un spectacol de circ.
Atunci, FDP justifica măsurile autoritare ale regimului comunist sub pretextul unității și progresului, invocând necesitatea unei guvernări pentru binele țării. Ironia face ca, după aproape opt decenii, să auzim aceleași fraze rostite solemn, despre responsabilitatea națională și stabilitatea guvernării, ca și cum timpul nu ar fi trecut. Atunci se pregătea naționalizarea economiei, azi se discută despre creșteri de taxe și impozite, în numele sustenabilității bugetare. Oare chiar am evoluat sau este o simplă iluzie?
Dacă în în acei ani exista o singură opțiune politică viabilă, azi avem o scenă politică diversă, dar guvernarea revine constant în mâinile acelorași formațiuni, desigur, într-o formulă reciclabilă. Mai mult, chiar și relația cu partidele de opoziție pare să urmeze un tipar previzibil: azi strigă de pe margine, mâine intră la guvernare.
Unii vor spune că e doar o coincidență istorică. Alții, mai sceptici, vor ridica din sprâncene și vor întreba: chiar am lăsat trecutul în urmă sau doar îl rebranduim periodic? Rămâne de văzut dacă actuala frăție politică va aduce stabilitate reală sau doar ne va reaminti că, uneori, istoria nu se repetă, dar sigur rimează.
PS:
Ca ironia să fie desăvârșită pentru această zi de 28 martie, exact 26 de ani mai târziu, în 1974, Marea Adunare Națională a decis că țara nu era suficient de bine condusă fără un președinte. Așa că a instituit funcția de Președinte al RSR, iar surpriza a fost absolut inexistentă: Nicolae Ceaușescu a fost ales cu un entuziasm unanim, de parcă alternativele nici nu existau.
Vasile Petrovan














