De-a lungul timpului, omenirea a trăit multe zile nefaste, dar puține date din calendar reușesc să adune atâtea momente controversate și decizii cu efecte dezastruoase precum 23 martie. Dacă ar exista un top al zilelor în care istoria a luat o turnură sumbră, această dată ar avea un loc asigurat.
De exemplu:
În anul 752, Ștefan al II-lea a devenit Papă dar momentul nu era potrivit. A murit după doar trei zile, înainte să fie consacrat, motiv pentru care nu se află pe lista oficială de papi ai Vaticanului.
La 23 martie 1801, în Sankt Petersburg, țarul Pavel I al Rusiei și-a găsit sfârșitul în propriul dormitor, asasinat de un grup de ofițeri. Poate că nu era cel mai iubit dintre conducători, dar moartea sa violentă a fost doar începutul unui șir de evenimente care au schimbat cursul istoriei europene. Pe tron a urcat fiul său, Alexandru I, cel care avea să-l învingă pe Napoleon, darnu prin măiestrie militară, ci aplicând strategia brutală a pământului pârjolit, fără să se sfiască să incendieze chiar și Moscova.
În 1847, 23 martie a venit cu foc și în țara noastră. Bucureștiul a fost devastat de un incendiu uriaș pornit, în mod ironic, dintr-o joacă de copil. O armă descărcată accidental în podul unei case a aprins câteva paie, iar de acolo, dezastrul a cuprins orașul. Când flăcările s-au stins, aproape un sfert din București era scrum: sute de case, prăvălii, hanuri și chiar biserici au fost mistuite. Se spune că focul purifică, dar acesta a lăsat în urmă doar cenușă și ruină.
Secolul XX nu s-a lăsat mai prejos.
La 23 martie 1919, la Milano, Benito Mussolini punea bazele „Fasci di Combattimento”, organizația care avea să devină Partidul Fascist Italian. Nu părea, la acea vreme, decât o adunare de naționaliști revoltați, dornici de glorie, dar peste câțiva ani, această formațiune a aruncat Italia și, de fapt, întreaga Europă, într-un coșmar politic și militar. „Il Duce” avea să aducă disciplină cu biciul, patriotism cu forța și un final deloc glorios, spânzurat cu capul în jos în Piața Loreto.
Trecem rapid la 23 martie 1933, când Reichstag-ul german a decis, cu o neglijență aproape criminală, să-i ofere lui Adolf Hitler puteri depline. De aici încolo, cancelarul Germaniei putea decide singur politica externă și internă, semnând tratate, alianțe și, în general, orice porcării care îi treceau prin cap. Această decizie a deschis larg ușa dictaturii naziste și, implicit, celui de-Al Doilea Război Mondial. Peste câțiva ani, reprezentantul său, Joachim von Ribbentrop, avea să bată palma cu Molotov, trasând granițe pe hartă ca și cum ar fi fost o tablă de șah: Polonia, Țările Baltice și Basarabia au devenit simple piese de sacrificiu în acest joc de putere.
Nici după război, 23 martie nu s-a dovedit o zi mai blândă. În 1945, noua putere comunistă din România a decis să rezolve problema pământului printr-o reformă agrară „istorică”. Teoretic, exproprierea moșiilor de peste 50 de hectare și împărțirea terenurilor la țărani ar fi trebuit să fie o victorie a poporului. Practic însă, „împroprietăriții” s-au trezit cu un petic de pământ, dar fără unelte, fără animale și fără vreo șansă reală de a-l lucra. Ca un final previzibil al farselor istorice, după doar câțiva ani, comuniștii le-au luat pământurile înapoi, „convingându-i” forțat să intre în colhozuri. Țăranii au devenit „tovarăși” mândri, iar pământurile, „bunuri ale poporului”.
Dacă părea că secolul XX și-a epuizat resursele de nenorociri, anul 1999 a demonstrat contrariul. Pe 23 martie, Javier Solana, secretarul general al NATO, a dat ordinul pentru bombardamentele din Iugoslavia. Președintele american Bill Clinton l-a susținut declarând: superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice. Cât de mult a reușit acest obiectiv și cât de „purificată” a rămas lumea după aceea rămâne un subiect deschis.
Așadar, 23 martie pare să fie o zi în care deciziile greșite se iau cu o ușurință de speriat. O zi în care, de-a lungul istoriei, liderii lumii par să fi avut ca scop să complice viața milioanelor de oameni. Dacă cineva ar inventa o superstiție despre această zi de 23 martie, ar avea, fără îndoială, destule argumente.
Desigur, este ziua meteorologiei, fără nicio legătură, să sperăm.
Vasile Petrovan
