Eclipsă de Lună în această noapte. Fenomenul va fi vizibil și din Maramureș - 3 ore în urmă
Spitalul Județean din Baia Mare devine oficial spital clinic. Ce înseamnă pentru pacienți - 5 ore în urmă
Conducerea Poliției Vișeu de Sus a fost schimbată. Ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu - 6 ore în urmă
La doar 9 ani, Daniel Sava este campion mondial la aritmetică mentală - 9 ore în urmă
Modernizarea infrastructurii de pe Strada 2 din Tăuții-Măgherăuș avansează - 9 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă treptat autenticitatea - 9 ore în urmă
Numeroși vizitatori la expoziția Simon Hollósy de la Sighetu Marmației, unde opt lucrări ale artistului au fost reunite pentru prima dată în România - 9 ore în urmă
Copiii din două parohii sătmărene au adus bucurie seniorilor de la Căminul „Bunul Samarinean” din Coroieni - 10 ore în urmă
Cultura, muzica și dansul se împletesc la Finteușu Mare în cadrul evenimentului „Cultură, Tradiție și Continuitate în Satul Românesc” - 10 ore în urmă
O zi în satul de odinioară – povești, tradiții și creativitate la Muzeul Satului Baia Mare - 10 ore în urmă
Inspirație și creație la Facultatea de Litere: elevi, studenți și cadre didactice s-au reunit în cadrul unui atelier de literatură
În seara de 16 aprilie, Facultatea de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca- Centrul Universitar Nord Baia Mare a găzduit prima întâlnire a Salonului Literar al Societății Tinerilor Scriitori din România, un proiect inițiat de tânăra autoare și editoare Flavia Foltoș.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul membrii prezidiului: conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș, decanul Facultății de Litere, lect. univ. dr. Iluț Silvia, poeta Nistor Camelia, studentă în cadrul Facultății de Litere și autoarea Flavia Foltoș. Din public au făcut parte studenți, elevi, dar și alți tineri pasionați de literatură și scriere creativă, unii dintre aceștia împărtășind propriile creații cu cei prezenți.
Poeziile recitate au fost atent analizate și comentate de membrii prezidiului, fapt care confirmă interesul general pentru valorile culturale și literatura de calitate în mediul academic.
„Mulți tineri au venit la mine, de când am publicat primul volum, pentru sfaturi despre cum să publice sau cum să scrie mai bine. Cu acest proiect intitulat Societatea Tinerilor Scriitori, pe care îl am și online cu tineri din toată țara, am dorit să le ofer un spațiu sigur în care să se perfecționeze și să capete încredere în sine.
Faptul că Salonul Literar a fost susținut de doamnele profesoare arată faptul că avem sprijin real și sunt recunoscătoare pentru asta. Îmi doresc să ne strângem mai mulți la Salonul Literar pe viitor pentru că este important să ne asumăm munca de creație și meritele pentru ea, iar unde e de îmbunătățit să o putem face fără frică sau rușine.”, a precizat scriitoarea Flavia Foltoș.
La final, corul „Voci Eminesciene” al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, coordonat de prof. Alina Mirela Bîrsan, a susținut un recital deosebit, oferind celor prezenți momente de emoție pură.
Larisa Viragh














