Potrivit criticilor literari, Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori români. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare. În calitate de publicist, a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul ”Sportul românesc”, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1. O bună parte din poeziile sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră „ultimul mare poet social român”.
Printre cărțile sale sunt următoarele: ”Ultrasentimente”, ”Mieii primi”, ”Fântâna somnambulă”, ”Cărțile poștale ale morții”, ”Poezii cenzurate”, ”Noaptea marii beții”. Au urmat: „Istoria unei secunde” (1971), „Repetabila povară” (1974), „Pământul deocamdată” (1976), „Manifest pentru sănătatea pământului” (1980), „Iubiţi‑vă pe tunuri” (1981), „Rezervaţia de zimbri” (1982), „Manifest pentru mileniul trei” (1984), „Locuri comune” (1986), sau „Într-adevăr” (1988). Pe 31 august 2010, lui Adrian Păunescu i-au fost înmânate diploma și însemnele de membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul adunării festive, consacrate Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română”.
Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural desfășurat între anii 1973-1985, delectând publicul cu muzică, începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock. Principala componentă a Cenaclului Flacăra a fost cea cultural-artistică, însă pe lângă aceasta a apărut și componenta sportivă. Adrian Păunescu, fiind pasionat de fotbal, obișnuia să îi întrebe pe noii debutanți dacă știau să joace. Dacă răspunsul era afirmativ, aceștia erau privilegiați în fața poetului.
Adrian Păunescu s-a stins din viață la 5 noiembrie 2010. La Chișinău, pe Aleea Clasicilor Literaturii Române a fost instalat un bust al regretatului poet, iar din 2015, la Copăceni, Sângerei este organizat Festivalul Internațional ”Adrian Păunescu”.
Adrian Păunescu
Pacient la final de veac
Și află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colț de țară,
Acolo unde plînge fiecare
Ca națiunea noastră să nu moară.
Iar dacă e de completat o fișă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.
Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Și am în splină țărăneasca jale.
Tăiați-mă de-a lungul și de-a latul
Și dumneata și ceilalți doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliți certificatul
Că nu știți boala care mă mănîncă.
O, doamne, cum vă înșelați cu toții
Mi-e capul greu de fiecare veste
Și nici un minister al sănătății
De folosință, astăzi, nu-mi mai este.
Sînt numai un creion care își scrie
Problema țării lui, încă o dată,
Și-și copiază pe curat, tîrzie,
Această dulce țară zbuciumată.
Deci, doctore, acestea se întîmplă,
Acestea să le afle telegraful
Mă trage mîlul veacului de tîmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.
Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alții mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.
De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveți voi rezervă pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Și Pacea doarme-n inimă la mine.
Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,
Dureri de șale, șoc de șapte arte,
Artrită la picior și la aripă
Și, mai ales, în tot, un pic de moarte
Lăcrimioara ZOTA 
