Hollósy Simon (1857–1918), părintele fondator al Școlii băimărene de pictură - 45 minute în urmă
Trei nominalizări pentru “Tricolorul lunii ianuarie” - 55 minute în urmă
„Easy Step Aerobic”: ateliere de aerobic pentru copii la Centrul Cultural START din Târgu Lăpuș - 2 ore în urmă
Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 2 ore în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 3 ore în urmă
Momentele muzicale și poetice desfășurate la Centrul CASPEV din Baia Mare au stârnit emoție și bucurie celor prezenți - 3 ore în urmă
Se schimbă Consiliul de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Ce se știe sigur și ce urmează - 3 ore în urmă
„Culori pentru pace”: evenimentul care va marca, în acest an, împlinirea a 1460 de zile de la începutul războiului din Ucraina, la Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Comuna Ieud a obținut specializarea „Patrimoniu cultural material”, recunoscută la nivel național și internațional - 5 ore în urmă
Teatrul de Păpuși „Spiriduș” din Satu Mare a ajuns și la preșcolarii din comuna Fărcașa - 5 ore în urmă
Simbolistica ramurilor de salcie de la Florii
Astăzi, credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.
Creștinii care merg la Sfânta Liturghie pot lua ramuri de salcie, pe care le duc acasă și împodobesc locuința. Dar ce simbolizează aceste ramuri de salcie?
Prima mențiune a ramurilor purtate de creștini la praznicul Floriilor o regăsim în Jurnalul Egeriei, o pelerină din Europa vestică, ce a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea. Jurnalul ei este un document deosebit de important pentru istoria bisericii, deoarece informațiile referitoare la practicile liturgice, la ierarhia bisericească sau la sărbătorile bisericești ne ajută să reconstituim epoca respectivă. Astfel, Egeria consemnează faptul că, de Florii, credincioșii urcau în Muntele Măslinilor cântând rugăciuni și purtând ramuri în mâini, arată doxologia.ro.
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca fiind simboluri ale biruinţei și, de aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă, devenind semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa. Tot cu acest înțeles sunt amintite ramurile de finic și în cartea Apocalipsei: „După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9).
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu în urma rugăciunii preotului, cel mai potrivit ar fi ca, după ce se usucă, ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. În satul tradiţional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, uşile sau ferestrele caselor, mai arată sursa citată în acest articol.
C.Ț.















