Prognoza meteo Maramure, 17 iunie 2026 - 2 ore în urmă
17 iunie 1977, a început construcția Uzinei „Oltcit” de la Craiova - 2 ore în urmă
Flori de Sânziene: Ziua orașului Tăuții Măgherăuș – o sărbătoare a comunității, tradiției și bucuriei de a fi împreună - 11 ore în urmă
Jurnal de Mondial: Capul Verde care a dat peste cap Spania - 11 ore în urmă
Divertisment digital fără costuri: ce opțiuni gratuite descoperă tot mai mulți români - 12 ore în urmă
Premiul I pentru Paula Andreica din Tăuții Măgherăuș la Festivalul-Concurs „Porolissum” de la Zalău - 12 ore în urmă
O jucătoare de la CS Minaur, în naționala de tineret pentru Campionatul Mondial - 13 ore în urmă
Energie și sprijin în centrele sociale băimărene: Voluntarii americani, alături de copii pe perioada verii - 14 ore în urmă
Avântul Bârsana își află mâine adversarele din faza regională a Cupei României - 15 ore în urmă
Cinci ordine de protecție provizorii emise într-o singură zi. Un bărbat este monitorizat electronic - 16 ore în urmă
Simbolistica ramurilor de salcie de la Florii
Astăzi, credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.
Creștinii care merg la Sfânta Liturghie pot lua ramuri de salcie, pe care le duc acasă și împodobesc locuința. Dar ce simbolizează aceste ramuri de salcie?
Prima mențiune a ramurilor purtate de creștini la praznicul Floriilor o regăsim în Jurnalul Egeriei, o pelerină din Europa vestică, ce a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea. Jurnalul ei este un document deosebit de important pentru istoria bisericii, deoarece informațiile referitoare la practicile liturgice, la ierarhia bisericească sau la sărbătorile bisericești ne ajută să reconstituim epoca respectivă. Astfel, Egeria consemnează faptul că, de Florii, credincioșii urcau în Muntele Măslinilor cântând rugăciuni și purtând ramuri în mâini, arată doxologia.ro.
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca fiind simboluri ale biruinţei și, de aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă, devenind semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa. Tot cu acest înțeles sunt amintite ramurile de finic și în cartea Apocalipsei: „După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9).
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu în urma rugăciunii preotului, cel mai potrivit ar fi ca, după ce se usucă, ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. În satul tradiţional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, uşile sau ferestrele caselor, mai arată sursa citată în acest articol.
C.Ț.







