Petre Dulfu se năștea în anul 1856, într-o zi de 10 martie, în localitatea Tohat, județul Maramureș. Școala primară o face la Baia Mare, la Școala Confesională Românească Greco-Catolică, unde l-a avut ca învățător pe tatăl lui Vasile Lucaciu. Apoi frecventează Gimnaziul din Baia Mare, în anul IV devenind membru al „Societății de Bibliotecă”. În cadrul acesteia activează în anul 1873 ca bibliotecar.
Debutul literar îl face în același an, în Revista „Familia”, cu poezia „Reîntoarcerea”. După liceu se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj Napoca. Scrie și în studenție, colaborând la mai multe reviste. Îl preocupă și folclorul și se face remarcat de profesorul de limba română, Grigore Silași, care-i trimite lui Vasile Alecsandri câteva dintre poeziile lui. La 10 iunie 1881, Dulfu obține diploma de Doctor în filosofie. Studiază literatura universală și traduce în românește două capodopere din dramaturgia elenă, Ifigenia în Aulida și Ifigenia în Taurida de Euripide.
În toamna anului 1881 se stabilește la București. Lucrează ca profesor de pedagogie la Școala Normală „Carol I” iar după un an va profesa la Turnu Severin, ca profesor și director al Școlii Normale. În 1882 cunoaște mari personalități: Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Bogdan Petriceicu Hașdeu.
În anul 1886 se căsătorește cu Elena Mateescu, directoare de școală în București. A avut trei băieți și o fată. Pe perioada cât a lucrat ca profesor s-a lovit de problema lipsei manualelor, implicându-se pentru a umple acest gol. Între anii 1904-1928, Petre Dulfu scoate manuale, în colaborare cu alți colegi.
Pasiunea sa pentru folclor se concretizează cu lucrarea „Isprăvile lui Păcală”, care a fost foarte apreciată. în 1896 scrie „Legenda țiganilor”. În viața de familie are parte de grele încercări, pierzându-și doi fii. Se refugiază în scris și publică „Credeam că e Sfinția sa”, „Cântece și povești”, „Gruia lui Novac”.
În anul 1918 trăiește evenimentul Marii Uniri. Placheta „Visuri împlinite” (1919), cuprinde poezii dedicate acestui eveniment. În anul 1920 îi moare și fiica. Îndurerat, se retrage la pensie. Toți absolvenții Școlii Normale erau mândri când puteau să spună: sunt elev al lui Dulfu!
Scrierile sale literare au fost realizate în mare parte pentru școlari. A fost un adevărat părinte pedagog pentru elevi. A primit titlul de cetățean de onooare al comunei natale. În anul școlar 1932-1933, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare a luat ființă Societatea de Lectură „Petre Dulfu”.
Se stinge din viață la vârsta de 97 de ani, la 31 octombrie 1953. A fost înmormântat în Cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
La 10 decembrie 1992, Bibliotecii Județene din Baia Mare i s-a atribuit numele „Petre Dulfu.”
Lăcrimioara ZOTA
