Vechile credințe ale țăranului maramureșean vedeau șarpele ca pe un protector al casei. În ciuda faptului că noi îl vedem azi ca pe un pericol, în trecut, oamenii apreciau puterea acestuia și o considerau protectoare. Astfel, în vechime, oamenii încredințau, uneori, copiii nou-năascuți șarpelui, pentru a-i feri de moarte.
Chiar exista o credință că orice casă trebuie să aibă un șarpe protector și chiar se credea că, dacă găsești un astfel de șarpe lângă casă, nu ar trebui să-l omori sau să-l înlături.
În prezent, un șarpe ne poate inspira orice în afară de siguranță și protecție. Totuși, în trecut, era consuderat benefic, motiv pentru care era regăsit în cântecele bătrânești sau în balade.
Etnologul Pamfil Bilțiu spune că existau ritualuri care se săvârșau chiar la nașterea unui copil. „Copilul, de exemplu, era încredinţat şarpelui după naştere, pentru a-l proteja de moarte”, explică el. Etnologul mai spune că în cercetările lui din satele maramureșene chiar a găsit sculptat pe celebrele porți maramureșene, câte un șarpe. Punând întrebări despre asta, a aflat că exista acea credință din vechime, referitoare la rolul șarpelui. „Mi-a spus că apără coconii (copiii, n.r.) să nu moară. Atunci am înţeles şi m-am dus la balada cu şarpele antropofag, în care mama încredinţează, la naştere, copilul şarpelui, să-l ocrotească, să nu moară”, mai arată el.
„Șarpele a fost învestit de către omul din popor cu virtuți ocrotitoare, cu putere mitică. Numai așa ne putem explica prezența lui în ornamentica porților sau de pe zidurile caselor”, mai explică etnograful.
Șarpele, învestit cu forță neobișnuită
Potrivit lui, șarpele este învestit cu o forță neobișnuită, chiar întruchipând unele zeități, în unele religii. Dar cel mai adesea este întâlnit în vechile credințe, având rol protector în special al copiilor. „În jurul relației părinți-copii s-au brodat numeroase credințe. Orice simptome al evoluției anormale a unui nou-născut genera teama de moarte a acestuia”, mai precizează el.
În cercetările pe care le-a făcut, etnograful mai spune că întreruperea alăptatului înainte de vreme a unui nou-născut ducea la crearea unor situații limită pentru mamă, care apela la vechile credințe poplare, pentru rezolvarea situației. „De aici apare încredințarea copilului la șarpe, animal teriomorf și puternic”, mai arată el. În lipsa laptelui matern, posibilotățile de alimentație ale copilului erau extrem de limitate, iar moartea era un pericol real. Astfel, încredințarea copilului la un șarpe care să-l ocrotească se credea că va anula, într-un fel sau altul, riscul de moarte al copilului.
Simbolul șarpelui poatefi găsit în aproape orice cultură. La limita dintre bine și rău, șarpele este asociat atât cu puterea de vindecare, cât și cu cea de a otrăvi.
Creștinii îl asociază cu Diavolul, fiind cel care a îndemnat-o pe Eva să muște din fructul oprit.
