Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 32 minute în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 34 minute în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 1 oră în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 2 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 3 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 3 ore în urmă
Atenționare pentru cei care merg la mare: bacterie periculoasă în apă. Ce trebuie să știi înainte de vacanță - 4 ore în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă în Baia Mare: cursuri dedicate sarcinii și de puericultură la Spitalul Județean de Urgență și la Policlinica nr. 2 - 4 ore în urmă
Matei Liga, sportiv în cadrul Academiei de Șah Maramureș, participă la Campionatul Mondial dedicat copiilor de 8, 10 și 12 ani - 4 ore în urmă
Muzeul Satului din Baia Mare a găzduit conferința „Rolul parentingului modern – Copiii de azi, adulții de mâine” - 4 ore în urmă
În memoriam: Muzeograful și etnologul Mihai Dăncuş, fost director al Muzeului Maramureșean, ar fi împlinit azi 80 de ani
Azi, 10 februarie, muzeograful, etnograful, etnologul, profesorul și cercetătorul Mihai Dăncuş, fost director al Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației, ar fi împlinit 80 de ani.
Acesta a plecat la cele veșnice în 31 iulie 2020.
„Obișnuisem, de câțiva ani, să marcăm aniversarea zilei de naștere a unui trio de intelectuali de marcă ai Maramureșului Voievodal: Mihai Dăncuș+, Vasile Bârlea+ și Gheoghe Mihai Bârlea, născuți pe 10 februarie. Se adunau prietenii, familiile și mulți dintre sighetenii care le purtau un respect deosebit. Au fost prilejuri de evocare a unor momente din viața acestora, de lansare de cărți, de momente de adâncă spiritualitate.
Anul acesta Mihai Dăncuș ar fi împlinit 80 de ani, ar mai fi avut să ne povestească multe lucrui interesnate, să ne prezinte ultimele cărți… dar a plecat „să se odiheasă puțin” alături de familia academicianului Ioan Mihaly de Apșa și alte personalități de seamă ale Maramureșului.
Îmi amintesc cu deosebită plăcere de anul 1967, când Mihai Dăncuș m-a primit la Bârsana, m-a omenit și mi-a dat safturile pentru care îl căutasem și am rămas prieteni până când veșnicia ne-a despărțit!
Destinul ne-a dus pe amândoi în instituțiile de cultură ale orașului- Mihai la Muzeu eu director la Casa de cultură.
În 1969 avea loc prima ediție a Festivalului Datinilor de iarnă de la Sighetu Marmației, anul următor eram amândoi – tineri ucenici – prezenți ca organizatori. Prima ediție a sesiunii de referate și comunicări științifice pe teme de datini și obiceiuri de iarnă a avut loc în 1971 în sala festivă a actualului Colegiu Național ”Dragoș Vodă”. Printre sarcinile pe care le aveam (participarea cu referate), fiind tineri, ni s-a dat ”sarcina importantă” de a duce participanților sandvișurile, ceaiul și cafeaua… noi ne-am amuzat copios!
Au urmat ani în care am organizat împreună numeroase a evenimente culturale, științifice, artistice, după un calendar pe care-l proiectam semestrial dar și anual. Am fost organizatori, am fost membri ai juriilor la concursuri, am realizat zeci de emisiuni la Radio România Sighet, am participat ca simpli spectatori, toate la o viață culturală intensă.
Mihai era plin de entuziam la ideea înființării unei secții de arhitectură populară în aer liber dedicându-se cu toată energia amenajării secției pe care a dezvoltat-o, pentru care a muncit neobosit și care azi îi poartă numele: Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș” (…)” – a scris, printre altele, prof. dr. Ioan Dorel Todea pe rețelele de socializare.
Dumnezeu să îl odihnească!















