Renumitul artist Ion Petreuș ar fi împlinit astăzi 81 de ani - 14 minute în urmă
Lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale continuă în Băița - 1 oră în urmă
Două investiții noi la Sighetu Marmației: o creșă cu 70 de locuri și o bază sportivă modernă în zona Făget - 2 ore în urmă
Dublă avertizare în Maramureș: Cod galben de furtuni și risc de viituri pe Vișeu, Iza și Lăpuș - 4 ore în urmă
Podul peste râul Lăpuș, de la Rogoz, trebuie reconstruit. Până atunci se pregătește o variantă provizorie - 6 ore în urmă
În apropierea Vârfului Pop Ivan din Munții Maramureșului a fost sfințit „Refugiul Speranței” - 7 ore în urmă
Centrul multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului se deschide sâmbătă la Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Jazzul iese în stradă la Baia Mare: două seri de concerte gratuite în Piața Libertății - 8 ore în urmă
Fără vechime pentru cinci dintre posturi. Spitalul „Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare face angajări - 8 ore în urmă
Groșii Țibleșului va găzdui a XIX-a ediție a evenimentului„Tradiții și obiceiuri de la poalele Țibleșului” - 9 ore în urmă
Povestea de viață necosmetizată a lui Adrian Mutu, într-un film
„Il Fenomeno”. Așa se cheamă filmul care spune povestea întreagă a lui Adrian Mutu, ascensiunea fulminantă, căderea abruptă și revenirea din infern. Un film realizat cu sprijinul Federației Române de Fotbal.
Regizat de Remus Achim, cunoscut pentru documentarele dedicate „tricolorilor” – „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” (2024) și „Generația de Suflet” (2025), filmul promite o experiență emoționantă, intensă, plină de revelații, se arată pe site-ul FRF.
„Il Fenomeno” va fi lansat pe 2 decembrie și va fi, de asemenea, disponibil pe platforma voyo.ro. „Această miniserie în 4 episoade oferă interviuri emoționante și povești nespuse din viața personală și cariera lui Mutu, imagini de arhivă și cadre în premieră, alături de confesiuni ale celor care i-au fost aproape: membri ai familiei, colegi din fotbalul românesc și staruri internaționale, oameni care i-au influențat cariera și jurnaliști care i-au documentat parcursul. Printre cei care apar în film se numără: Gheorghe Hagi, Gabi Tamaș, Ciprian Marica, Cesare Prandelli, Francesco Totti, Wesley Sneijder, Marco Matterazzi, Adriano și Luca Toni”, menționează FRF.
“Este povestea mea reală, cu bune și cu rele. Nu e o poveste cosmetizată, ci una de viață, care poate fi o lecție pentru orice tânăr care visează la marea performanță. Succesul vine cu sacrificii și costuri, dar important e să știi să te ridici și să ai alături oamenii care să te susțină”, a declarat Adrian Mutu.
Remus Achim, regizorul filmului, a punctat: “Povestea lui Adi Mutu este una de film – am tot auzit asta în jurul meu și am simțit că trebuie spusă așa cum merită. Din punctul meu de vedere, Adrian Mutu este singurul superstar din istoria fotbalului românesc. Un copil care a ajuns sus prea devreme, s-a prăbușit, dar a avut forța de a reveni. Este o poveste motivațională, una din care se pot învăța multe. Dacă prin acest film vom face măcar câțiva tineri fotbaliști să învețe din greșelile lui Adi, atunci va fi un succes real”.
Remus Achim are o experiență de peste 20 de ani în producția video și content digital.
Sursa foto: FRF














