Avanpremieră muzicală de Ziua Europei la Târgu Lăpuș - 10 minute în urmă
11 sportivi de la Unirea Șișești vor reprezenta România la Campionatul European de skandenberg - 25 minute în urmă
Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare va fi dotat cu noi aparate de ultimă generație - 2 ore în urmă
Cupa ABCD junioare 3, la Copalnic Mănăștur - 2 ore în urmă
Primăria Remetea Chioarului începe lucrări la apă și canalizare - 2 ore în urmă
5 mai 1880, s-a născut pictorul Alexandru Ziffer - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 5 aprilie 2026 - 4 ore în urmă
„Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți - 14 ore în urmă
Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat - 15 ore în urmă
Etapă fără surprize în Liga 5 - 16 ore în urmă
Omul potrivit, la locul potrivit: Sergent major Gabriel Petrovan, pompier al ISU Maramureș, a salvat un om care se înecase
Cu doar câteva seri în urmă, sergent major Gabriel Petrovan, pompier la ISU Maramures, se afla la o cină liniștită cu prietenii. Totul s-a schimbat însă într-o clipă, când liniștea restaurantului a fost spulberată de un strigăt disperat: „Ajutor! S-a înecat, vă rugăm ajutați-ne!”
„Fără să mai stau pe gânduri, am intervenit imediat. Era vorba despre un bărbat, care prezenta semne clare de obstrucție severă a căilor respiratorii – tuse ineficientă și respirații șuierătoare. Era conștient, dar incapabil să vorbească”, povestește tânărul.
Cu profesionalism și calm, Gabriel a aplicat de urgență manevrele salvatoare, mai exact acele lovituri interscapulare și a verificat efectul acestora, după fiecare încercare, în speranța că dezobstrucția va avea loc.
După cea de-a patra lovitură, bolul alimentar blocat a fost eliminat cu succes. Bărbatul se afla în afara pericolului, își recăpătase respirația, dar era în continuare vizibil speriat.
„L-am așezat pe scaun și i-am recomandat să se prezinte de urgență la spital pentru investigații suplimentare. Totul a venit natural… instinctul de a acționa, de a salva. Mă bucur mult că am fost omul potrivit, la locul potrivit”, mărturisește tânărul pompier.
„Felicitări, Gabriel! Ai demonstrat încă o dată că, atunci când fiecare secundă contează, un gest făcut la timp poate face diferența între viață și moarte”, transmite IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România.












