Atelierele de weekend de la Muzeul Satului Baia Mare îi așteaptă pe copii, tineri și adulți - 4 minute în urmă
Programul ierarhilor Maramureșului și Sătmarului în perioada 19-21 iulie - 18 minute în urmă
Pr. protosinghel dr. Chesarie Bertea, Protopop de Atlantic New York-Washington, va sluji în Buzești și Baia Mare - 21 minute în urmă
Tineri români și chinezi au vizitat Muzeul Satului Baia Mare în cadrul unui program de schimb cultural - 42 minute în urmă
Tiroliană, obstacole și distracție cu apă la Muzeul Satului din Baia Mare - 53 minute în urmă
18 iulie 1868, s-a născut Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile nu sunt problema. Interpretarea lor este - 12 ore în urmă
Laguna Albastră de la Poiana Botizii, primul obiectiv amenajat al traseului tematic „101 Minuni de la Capătul Lumii – Băiuț” - 12 ore în urmă
Liber la trafic: Pasajul de la Clubul Văcarilor a fost recepționat oficial - 12 ore în urmă
Apariție editorială: „Episcopia greco-catolică de Gherla (1853-1930). Protopopiatul greco-catolic al Vișeului” – autor Lazăr Năsui - 17 ore în urmă
O nouă incompetență? Acuzații grave după dezastrul de la lacul Paltinu
Lacul de acumulare Paltinu, aflat în județul Prahova, este o sursă importantă de apă pentru mai multe localități și joacă un rol esențial în gestionarea resurselor de apă din zonă. Recent, lacul a fost golit într-o operațiune coordonată de Ministerul Mediului, măsură justificată oficial prin lucrări și necesități tehnice. Însă acțiunea a generat un val de critici, temeri privind siguranța populației și suspiciuni asupra deciziilor luate de autorități, după ce efectele golirii au creat disfuncționalități în rețelele de apă și au stârnit neliniște în comunitățile afectate.
Pe fondul acestor tensiuni, PSD acuză ministerul de gestionare defectuoasă, iar cazul a devenit rapid un subiect politic major la nivel național.
PSD cere sancționarea ministrei Mediului, acuzând-o de gestionare haotică
Partidul Social Democrat îi solicită premierului Ilie Bolojan să o tragă la răspundere pe ministra Mediului, Apei și Pădurilor, Diana Buzoianu (USR), acuzând-o că a gestionat în mod lamentabil operațiunea de golire a lacului de acumulare Paltinu.
Potrivit PSD, intervenția coordonată de Buzoianu ar fi fost marcată de decizii hazardate, de ignorarea avertismentelor oficiale și comunicare deficitară. Social-democrații susțin că ministrul ar fi respins sau minimalizat atenționările venite din partea Prefecturii Prahova, care a semnalat riscul apariției unei situații de urgență, și că ar fi tratat întregul proces cu o superficialitate periculoasă.
Acuzații de dezinformare și risc asupra populației
PSD afirmă că ministra USR a indus publicul în eroare susținând că nu a fost informată asupra operațiunii, deși există dovezi că a fost implicată direct în coordonarea acesteia. În plus, în viziunea social-democraților, modul în care a fost gestionată golirea lacului a expus populația și infrastructura unor riscuri serioase, punând în pericol siguranța a sute de mii de oameni și chiar echilibrul sistemului energetic național.
O altă acuzație gravă vizează posibilitatea contaminării rețelelor de apă. PSD susține că ministra a solicitat introducerea unor cantități de apă menajeră poluată în sistemul de apă potabilă, măsură pe care doar Direcția de Sănătate Publică a reușit să o oprească.
Apel la premier: „Cât de mare trebuie să fie dezastrul?”
Partidul îi cere premierului o intervenție rapidă și acuză „amatorismul periculos” de la vârful Ministerului Mediului. PSD afirmă că ministra și-a plasat apropiați în conducerea Apelor Române și că a garantat personal că operațiunea nu prezintă riscuri.
USR, acuzat că încearcă să deturneze atenția
PSD cere și conducerii USR să-și asume responsabilitatea pentru consecințele situației de la Paltinu, acuzând formațiunea că încearcă să creeze diversiuni și să lege PSD de persoane care nici măcar nu mai lucrează în sectorul vizat. Mesajul social-democraților se încheie abrupt: „Nu mai puteți ascunde la nesfârșit incompetența.”
Vasile Petrovan











