Share
Învățământ online: Peste 3.000 de elevi maramureșeni din mediul rural pot lua parte la cursuri pe Internet

Învățământ online: Peste 3.000 de elevi maramureșeni din mediul rural pot lua parte la cursuri pe Internet

Pandemia COVID-19 a dus la suspendarea cursurilor școlare în țară. Nu se cunoaște cu exactitate când se vor relua. Cert este că, în această perioadă, li se sugerează profesorilor să recurgă la învățământul online. Asta unde se poate, desigur, întrucât Internetul pare a fi numai un vis frumos în unele situații. Totuși, Ministrul Educației, Monica Anisie, a menționat că susținerea acestor cursuri online a fost strict o recomandare. În fapt, cursurile nu au rol de predare, ci doar înseamnă menținerea legăturii cu școala.

Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Maramureș recomandă, în această perioadă, păstrarea legăturii profesorilor cu elevii și continuarea activităților de învățare online sau prin orice instrument/ resursă de învățare digitală, fără obligativitatea de a utiliza o anume aplicație. În funcție de specificul clasei, respectând particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor și nevoile educaționale ale acestora, profesorii își stabilesc lecțiile, implicând activ, în special elevii de clasa a VIII-a și pe cei de clasa a XII-a, care urmează să susțină evaluarea națională și, respectiv, examenul de bacalaureat.

În Maramureș, sunt situații în care învățământul online funcționează „ca la carte”. Un exemplu este Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia-Sprie. „Stăm acasă, elevi şi profesori deopotrivă, dar învăţăm să folosim resursele online disponibile. Toate cadrele didactice comunică cu elevii lor şi trimit materiale utile procesului de învăţare folosind aplicaţii sau mesageria. Majoritatea folosește platforme educaţionale de genul Google classroom, Quizlet, ASQ sau susţin lecţii online pe Skype sau Zoom şi urmăresc webinariile online dedicate utilizării resurselor online” – au arătat reprezentanții Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia-Sprie (galerie foto).

Dacă la orașe e mai simplu, la sate, situația nu mai este la fel. La nivelul județului Maramureș sunt 3.000 de elevi în mediul rural și 75 de unități cu personalitate juridică ce susțin cursuri online, spun reprezentanții ISJ Maramureș. „Cei 1.300 de elevi din zonele Repedea, Poienile de sub Munte, Chelința și Finteușu Mic, din cele 20 de unități fără conexiune la Internet, pot participa la activitățile de tip teleșcoală organizate de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Națională. În plus, profesorii mențin legătura cu aceștia prin convorbiri telefonice sau pot lua legătura cu elevii prin Messenger, acolo unde este semnal la telefonul mobil și Internet” – a declarat Antoaneta Bolchiș, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureș.

În prezent, se lucrează și la o statistică oficială centralizată la nivel național (implicit și județean), pentru a se vedea câți elevi și profesori participă la aceste cursuri online, întrucât, fiind vorba despre o recomandare, nu este sigur că toate cadrele didactice le-au și pus în practică. Reprezentanții ISJ Maramureș spun, pe bună dreptate, că situația este într-o dinamică perpetuă, cadrele didactice dovedesc responsabilitate și profesionalism, iar printr-un parteneriat cu părinții, comunitatea, mass-media locală se identifică noi și noi soluții. Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, la butonul RED, resurse educaționale deschise, există documente pentru profesori și elevi, care pot să reprezinte reper în activitățile didactice online. În acest moment, Ministerul Educației și Cercetării caută și soluții pentru a facilita accesul tuturor elevilor la resurse digitale, aplicații utilizabile și exemple de bună practică.

C.Ț.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu