Alertă sanitară în comuna Groși - 58 minute în urmă
Anul Nou Chinezesc a fost marcat de către elevi și cadrele didactice la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare - 1 oră în urmă
Participantele la Final Four-ul Cupei României la baschet, găzduit de Sighet, în vizită la fani - 1 oră în urmă
Anais Maria Țicală, o mică vedetă cu un drum promițător în muzică - 2 ore în urmă
Se reintroduce sensul unic pe strada Trandafirilor în Baia Mare - 2 ore în urmă
Julia Sauter – cea mai bună performanță din istoria olimpică a României în proba feminină de patinaj artistic - 3 ore în urmă
Se caută ingineri la Dragomirești și Vișeu. Contracte pe perioadă nedeterminată - 3 ore în urmă
Adrenalină și peisaje spectaculoase: Borșa, transformată în platou de filmare pentru trilogia „URA” - 3 ore în urmă
Mai poate adevărul să ne convingă?? (foileton 1) - 4 ore în urmă
Programul liturgic în prima săptămână din Postul Paștilor la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia - 4 ore în urmă
Anais Maria Țicală, o mică vedetă cu un drum promițător în muzică
Azi, 20 februarie, Anais Maria Țicală împlinește 11 ani. Născută în Vișeu de Sus, Anais s-a mutat împreună cu părinții în Baia Mare, unde își dezvoltă pasiunea pentru muzică și tradițiile românești.
De la vârsta de trei ani și jumătate, Anais studiază muzica ușoară și populară, iar în prezent este elevă la Școala Populară de Arte din Baia Mare, având-o ca profesoară pe Mihaela Iacob-Dan. În paralel se pregătește și cu prof. Mihaela Bob Zăiceanu. Cu ambiție și perseverență, Anais visează să urmeze Liceul de Arte din Baia Mare din clasa a V-a, pentru a-și aprofunda talentul.
Pasiunea sa pentru scenă s-a concretizat prin numeroase participări la concursuri și emisiuni. Printre acestea se numără:„Vedeta Familiei” – TVR1, unde a câștigat trofeul, „Românii au talent”, „Ursulețul de Aur”, „Fii Star în Țara Mea”, „Ardelean Show”, „Mândrie maramureșeană”, „Faină-i viața pe la Cluj”, Concursul național de talente by Mihai Trăistariu, „Florile Someșului”, „Lira”, „Starurile Viitorului”.
Recent, Anais a obținut marele trofeu și trofeul categoriei la competiția „Fii o stea” din Baia Mare. În paralel cu muzica, ea cochetează și cu dansul, fotbalul și voleiul, dovedind că este o tânără energică și plină de inițiativă.
Anais nu se limitează la interpretarea pieselor altora: ea a lansat și melodii proprii, disponibile pe canalul său de YouTube și pe pagina Facebook sub numele de Anais Maria Țicală, continuând să se perfecționeze și să impresioneze publicul la nunți, botezuri sau zile de naștere.
„Nu vreau să mă laud, dar muncesc mult pentru a-mi îndeplini visul de a deveni o artistă cunoscută”, spune Anais. Ea se inspiră din artiști consacrați precum Andra și Titiana Mihaili, „vocea Maramureșului”, iar determinarea ei promite un viitor strălucit.
La doar 11 ani, Anais Maria Ticala este deja o mică vedetă cu un drum promițător în muzică și artă, aducând mândrie familiei și comunității din Baia Mare.
La mulți ani și mult succes!















